Cod rutier 2020. Atenție, șoferi! Amendă de 2.000 de lei pentru o greșeală banală

de: Dumitrache Diana
10 08. 2020

Cod Rutier 2020. Din ce în ce mai mulţi şoferi sunt nemulţumiţi pentru că scot sume mari din buzunar pentru o greşeală banală. Iată pentru ce poţi primi amenzi care ajung şi la 2.000 de lei!

Cod Rutier 2020. Greșeala banală pentru care poti primi amendă

Puţini sunt şoferii care au habar că sunt obligaţi să aibă asupra lor poliţa RCA în original. În urma amendării cu sume exorbitante de către Poliţia Rutieră, conducătorii auto cer ca legea să fie eliminată. Alături le sunt şi cei de la Asociaţia Utilizatorilor de Servicii Financiare. Aceştia au trimis celor de la Autoritatea de Supraveghere Financiară un ultimatum pentru anularea acestei norme. Momentan, şoferii sunt amendați între 1.000 și 2.000 de lei și rămân și fără certificatul de înmatriculare chiar dacă au plătit online asigurarea de răspundere civilă.

Alin Iacob, președintele Asociației Utilizatorilor de Servicii Financiare, a explicat că este nevoie de un proces amplu de modificare în domeniul polițelor RCA, dar că cea privind amendarea șoferilor care nu prezintă pe hârtie polița este cea mai urgentă problemă.

Cod rutier 2020. Atenție, șoferi! Amendă de 2.000 de lei pentru o greșeală banală

„O asemenea cerință aberantă afectează mii de șoferi. Vorbim de o situație în plină pandemie. Prezentarea documentelor către polițiștii rutieri reprezintă și un posibil risc de infectare. Trebuie să renunțăm la pix și hârtie cel puțin pentru cei care își permit asta”, a spus Alin Iacob, conform Digi 24.

Anunţul făcut de ASF: Problema se va rezolva!

Potrivit unui răspuns ASF, venit în urmă cu puțin timp, situația se va rezolva.

„Autoritatea de Supraveghere Financiară a făcut deja demersurile necesare pentru modificarea normei iar în 10 zile forma finală va fi aprobată de către Consiliul A.S.F.”.

Scopul poliței RCA este acela de a acoperi eventualele pagube produse cu maşina din cauza unui nedorit accident. Respectarea acestei obligații este foarte importantă, întrucât, pe lângă amenzi, şoferii pot rămâne şi fără certificatul de înmatriculare.

Toți conducătorii auto care au o mașina înmatriculată sau care urmează să fie înmatriculată în România trebuie să aibă încheiată o asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.