Cod roșu de furtuni violente în România. Directorul ANM, despre ce va urma în continuare

Cod roșu de furtuni violente în România. Directorul ANM, despre ce va urma în continuare
Cod roșu de furtuni în București și în alte județe din România

Vremea a făcut ravagii în București și în mai multe județele din România, iar meteorologii au anunțat deja un al doilea cod roșu de vremea rea. Ce se va întâmpla în următoarele ore?

Cod roșu de ploi și furtuni în București

Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a anunțat un nou cod roșu pentru Capitală. Inițial, meteorologii au emis un cod galben, însă luând în calcul cantitățile deja înregistrate, a fost anunțat un cod roșu de vreme rea.

„Întradevăr este al doilea cod roşu pentru Capitală având în vedere condițiile care au impus emiterea şi creșterea de agravare.

Eram sub cod galben. Luând în considerare cantitățile deja înregistrate şi mail ales în intervalul 16:30-17:00 la stațiile Bucureşti-Filaret 25,8, interval care face obiectul avertizării meteorologice de cod portocaliu şi având în vedere şi ce arată datele la acest moment este posibil să mai cumulăm în Bucureşti cantități şi de 40-45 l mp.

S-au impus întradevăr al doilea cod roşu pentru zona Capitalei”, a explicat Elena Mateescu, directorul ANM la Antena 3.

Meteorologii au emis o avertizare de cod roșu de ploi și furtuni în București, valabil între orele 17:00 și 18:30. Potrivit acestora, se vor semnala averse torențiale care vor depăși 40-50 l/mp, descărcări electrice și grindină de mici și medii dimensiuni.

Mai multe județe, sub cod portocaliu de furtuni

Meteorologii ANM au emis un cod portocaliu, până la aceeași oră, valabil pentru localitățile Mihăilești, Adunații-Copăceni, Buturugeni, Singureni, Iepurești, Bulbucata din județul Giurgiu.

Codul portocaliu a fost anunțat și ține până la ora 17:30 pentru localitățile: Brazi, Bărcănești, Puchenii Mari, Târgșoru Vechi, Poienarii Burchii, Șirna, Gorgota, Mănești, Cocorăștii Colț, Balta Doamnei, Tinosu din județul Prahova și Cornești, Crevedia, Cojasca, Ciocănești, Finta, Niculești, Butimanu, Bilciurești – județul Dâmboviţa.

Ce recomandă ISU în cazul în care suntem surprinși de furtună

ISU recomandă ca persoanele aflate pe stradă să se adăpostească însă să evite aceasta prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.

Totodată, în astfel de momente, este recomandată sistarea activităţilor desfăşurate în teren deschis sau la înălţime, închiderea tuturor ferestrelor locuinţelor şi altor categorii de construcţi și evitarea atingerii stâlpilor sau firelor căzute la pământ.