Cod portocaliu în România. Alertă meteo: vom avea lapoviță și ninsori în țară

de: Ana Chivu
01 12. 2021

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis noi avertizări. Meteorologii indică un Cod portocaliu de vreme rea. Sezonul rece își face simțită prezența, iar în unele zone ale teritoriului avem lapoviță și ninsoare.

Meteo ANM: avertizările specialiștilor. Cod portocaliu în România

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteoologie au emis o nouă prognoză pentru zilele ce vor urma. Sezonul rece își face simțită prezența deja, iar în prima zi a lui decembrie avem vreme rea în câteva din zonele de pe teritoriul României.

Noile avertizări sunt valabile în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie. Conform meteorologilor, în intervalul menționat vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze la rafale de 50/60 km/h. De asemenea, avem precipitații pe arii restrânse moderate cantitativ.

Unde vom avea lapoviță și ninsoare?

Se mai anunță că în sud-estul și sudul extrem al țării vor fi lapovită, precipitații și pe arii restrânse chiar și ninsoare. De asemenea, la munte va ninge, iar în regiunile intracarpatice vor predomina local ninsorile și pe alocuri se va depune un start de zăpadă, în special pe timpul nopții.

Avertizarea de Cod Portocaliu este pentru intervalul 30 noiembrie – 1 decembrie, prin intermediul căreia ANM anunță că „în nordul Carpaților Orientali, local în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali va ninge abundent, se va depune strat consistent de zăpadă, iar la altitudini de peste 1500 m, rafalele vor depăși 75…85 km/h și va fi viscol”.

Informări meteorologice

Informare meteorologică: „În intervalul menționat, temporar, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze la rafală cuprinse în general între 50 și 60 km/h și vor fi precipitații pe arii restrânse moderate cantitativ. În sud-estul și sudul extrem al țării, pe parcursul zilei de marți (30 noiembrie) vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și pe arii restrânse ninsoare. La munte va ninge, iar în regiunile intracarpatice în cursul nopții de marți spre miercuri (30 noiembrie/01 decembrie) local vor predomina ninsorile și pe alocuri se va depune strat de zăpadă.”

Cod galben: „În intervalul menționat, în zona montană și submontană va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze cuprinse în general între 55 și 65 km/h. La altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 85…95 km/h, viscolind ninsoarea. Până în dimineața zilei de 01 decembrie, astfel de fenomene se vor semnala și în regiunile nord-vestice.”

Cod portocaliu: „În nordul Carpaților Orientali, local în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali va ninge abundent, se va depune strat consistent de zăpadă, iar la altitudini de peste 1500 m, rafalele vor depăși 75…85 km/h și va fi viscol.”