Cod galben în 24 de județe. Canicula și vijeliile fac ravagii în România
Meteorologii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) au emis o avertizare de cod galben de instabilitate atmosferică valabilă valabilă în 24 de judeţe din țară. Pe de altă parte, pentru București, specialiștii ANM au emis o avertizare de caniculă.
Cod galben în 24 de județe. Canicula și vijeliile fac ravagii în România
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ploi valabil în 24 de judete din România. Potrivit prognozei ANM, luni, în intervalul orar 12:00-23:00, în toate zonele de munte, precum şi în Transilvania şi sudul Banatului, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin ploi ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, precum și vijelii şi grindină.
Meteorologii ANM au avertizat că în urma ploilor căzute se vor înregistra 20-25 de litri pe metrul pătrat şi, izolat, 40-50 de litri pe metrul pătrat.
Ce județe sunt sub avertizare de vreme reacod galben de ploi
Astfel, potrivit prognozei ANM, judeţele vizate de noua avertizare cod galben sunt Neamț, Suceava, Bacău, Vrancea, Prahovea, Buzău, Dâmboviţa, Vâșcea, Argeş, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Arad și Bihor.
Administrația Națională de Meteorologie a mai precizat că manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala şi în zonele deluroase din sudul şi estul României, precum şi în regiunile vestice, sud-vestice şi nordice ale țării.
Caniculă în Capitală
În plus, în Bucureşti, vremea va fi călduroasă, posibil caniculară după-amiaza, când indicele temperatură-umezeală (ITU) se va apropia de pragul critic de 80 de unităţi, au mai informat meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie.
De asemenea, în Capitală, cerul va fi variabil, cu unele înnorări, dar condiţiile de ploaie vor fi minime, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu viteze de până la 25-30 de kilometri la oră. Temperatura maximă în București va fi de 34-35 de grade Celsius.