Vremea continuă să fie capricioasă în țara noastră, deși am trecut de jumătatea lunii iunie. Astfel, România este împărţită între caniculă şi vijelii, asta după ce Administrația Națională de Meteorologie a emis noi atenționări de furtuni și inundații în România, dar și o informare de caniculă. Iată ce zone sunt vizate.
Vremea continuă să fie instabilă în țara noastră, iar Administrația Națională de Meteorologie a emis noi atenționări de furtuni și inundații, după ce o informare de caniculă este deja în vigoare.
Astfel, specialiștii au emis un Cod Galben care vizează fenomene de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă de vineri, 23 iunie, ora 19, până sâmbătă, 24 iunie, ora 10.
În intervalul menționat, în vestul, nord-vestul și local în centrul țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…75 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.”, informează ANM, potrivit meteoromania.ro.
De asemenea, de vineri, 23 iunie, ora 20, intră în vigoare un Cod Portocaliu ce vizează fenomene de intensificări ale vântului, vijelii, valabil până sâmbătă, 24 iunie, ora 04.
„În Banat, Crișana, Maramureș și în nord-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu intensificări ale vântului (rafale de 80…100 km/h) și vijelii.”, transmite ANM.
Citește și: Ploile torențiale au făcut prăpăd în România. Zeci de case au fost afectate de inundații VIDEO
În cursul zilei de vineri, 23 iunie, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben de inundaţii, fiind vizate mai multe râuri din opt bazine hidrografice.
Astfel, de vineri, 23 iunie, ora 19 și până sâmbătă, 24 iunie, ora 12, sunt așteptate viituri rapide pe râurile din următoarele bazine hidrografice:
Viiturile pot depăși nivelul în anumite zone.
Totodată, specialiștii hidrologi au ținut să precizeze faptul că aceste fenomene au o probabilitate mai mare de a se produce cu o intensitate mai mare în timpul zilei de sâmbătă.