Cluj își face spital, pentru că Guvernul nu e în stare să aibă grijă de români
Cluj nu vrea să mai aştepte după Guvernul PSD şi cere Comisiei Europene acordul pentru construirea unui spital regional de urgenţă. Așadar, Cluj își face singur spital.
Consiliul Judeţean Cluj vrea să acceseze fonduri europene pentru a începe construcţia spitalului regional. Decizia autorităţilor clujene vine după ce guvernul Dăncilă a decis, la începutul lunii noiembrie, amânarea construcţiei celor trei spitale regionale, din Cluj, Iaşi şi Craiova, până după 2021, potrivit Digi24.
Autorităţile din Cluj au trimis, pe 20 noiembrie, o adresă Guvernului şi Comisiei Europene pentru a modifica ghidul de finanţare. Viitorul spital Regional de Urgenţă Cluj urmează să aibă 1.000 de paturi, 37 de secţii medicale, dar şi un heliport.
„Nu suntem dispuşi să aşteptăm încă zece ani până când Ministerul va face acest spital regional, ci suntem dispuşi să facem noi toată procedura, să accesăm noi aceşti bani europeni şi, în cursul anului viitor, să demarăm noi construirea acestui spital regional de urgenţă. Dacă Guvernul acesta doreşte să devolte această ţară, să lase autorităţile publice locale care pot să acceseze aceşti bani să o facă şi să ne permită să realizăm noi acest spital dacă dânşii nu sunt capabili”, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
Guvernele PSD au marcat pe șase noiembrie încă o ratare majoră în domeniul investițiilor. Rovana Plumb, Ministrul Fondurilor Europene a declarat că guvernul Dăncilă a decis ca cele trei spitale regionale (Iași, Cluj și Craiova) să fie construite până după 2021, fără a da un termen clar de finalizare. Alături de marile autostrăzi, începute de ani buni și rămase tot pe hârtie, cele trei spitale se adaugă unui bilanț catastrofal al PSD în domeniul investițiilor.
De altfel, diverși lideri PSD, în frunte cu Darius Vâlcov și cu Rovana Plumb și Lia Olguța au pregătit terenul pentru acest eșec, susținând că sunt prea scumpe. Ei au continuat acuzele la adresa UE, în ciuda asigurărilor că Bruxelles-ul e gata să suplimenteze fondurile europene gratuite.