Clipe de necrezut între Brigitte Sfăt și băiatul său. Povestea reală a scandalului
Brigitte Sfăt și-a dat fiul afară din casă! Potrivit ultimelor informații, vedeta i-a făcut bagajul fiului său în vârstă de 20 de ani și i l-a pus la ușa de la intrare. Mai mult, fosta soție a lui Ilie Năstase a schimbat și încuietorile, pentru ca Robert Sfăt să nu mai poată intra în casă. Toate acestea, după un scandal monstru care a avut loc între femeie și fiul său.
Brigitte Sfăt și-a dat fiul afară din casă
Totul a pornit de la o petrecere pe care Robert Sfăt a dat-o în casa mamei sale, însă fără să îi ceară voie. Acesta și-a invitat mai mulți prieteni, au băut, au ascultat muzică la maximum și au și consumat substanțe interzise, după cum a recunoscut chiar Brigitte Sfăt.
Atunci când bruneta s-a dus să-i ceară să lase muzica mai încet, Robert a început să râdă isteric împreună cu prietenii săi. Mai mult, tânărul a încercat să o dea afară din cameră, iar între cei doi a izbucnit conflictul, după cum scrie impact.ro.
Bătaie întreruptă de Florin Pastramă
“A vrut să o dea pe mama lui afară din cameră, așa că a împins-o. Ea s-a opus și a urmat un schimb de îmbrânceli care s-ar fi terminat cu o bătaie în toată regula dacă nu intervenea Florin (n.r. Pastramă, soțul Brigittei) să îi despartă. Nervos, Robert a început să arunce cu lucruri pe jos, iar pe cele de valoare a început să le strângă val vârtej împreună cu prietenii săi, în timp ce Brigitte plângea în hohote. Băiatul a luat, mai apoi, cheile de la mașină, s-a urcat alături de ceilalți băieți în trombă. Brigitte a început să alerge disperată după el, rugându-l să nu ia mașina. Însă nu a avut cu cine să se înțeleagă”, au povestit surse apropiate familiei pentru Impact.ro.
Tot scandalul s-a mutat la poliție, după ce bruneta și-a reclamat propriul fiu, pe care l-a acuzat că i-a furat mașina. Polițiștii au răspuns imediat la apel și au deschis acum o anchetă.
”Mereu a încercat să îl aducă pe calea cea dreaptă”
Brigitte Pastramă a ajuns la capătul puterilor cu fiul său, așa că nu mai are de gând să-l menajeze. “Nu mai poate suporta nici ea, a trecut cu vederea multe lucruri. I-a furat bijuterii din casă, tablouri, chiar și electrocasnice. A ajuns la capătul puterilor. Mereu i-a dat șanse lui Robert, mereu a încercat să îl aducă pe calea cea dreaptă. Nu s-a putut. Acum l-a dat afară din casă și i-a spus să nu se mai întoarcă.
A ajuns să fie bruscată în casă de propriul copil. Este terminată psihic și suferă pentru că i-a făcut plângere penală fiului său, dar nu a mai avut altă opțiune, le-a încercat pe toate. Brigitte speră ca instanța să îl oblige pe fiul său să se interneze într-o clinică de dezintoxicare. Are probleme și cu alcoolul și cu drogurile. A nimerit într-un anturaj foarte prost. Băieții aceia se droghează și profită de el ca să își cumpere substanțe. Robert are bani și are de unde să cheltuiască”, ne-a mărturisit aceeași sursă.
Tânărul este copilul pe care Brigitte îl are cu primul său soț, omul de afaceri Octavian Sfăt. Robert are 20 de ani, a învățat la colegiul german Goethe, cochetează cu muzica și visează să ajungă un artist celebru, însă îi reproșează mamei sale că nu îl susține deloc în această direcție.