Clint Eastwood a revenit în lumina reflectoarelor recent, când a participat la eveniment găzduit de cercetătoarea britanică Jane Goodall. Celebrul regizor, în vârstă de 93 de ani, a fost de nerecunoscut. Cum a ajuns să arate acum?
Legendarul Clint Eastwood a apărut de curând în public, dar mulți nu l-au recunoscut! El a fost prezent la un eveniment dedicat celebrei cercetătoare britanice Jane Goodall, în Carmel, California. Conform hellomagazine.com.,actorul a fost prezent la conferință pentru a o susține pe buna lui prietenă.
Cei doi prieteni au fost fotografiați stând pe fotolii și purtând o conversație. Însă toți ochii au fost ațintiți asupra lui Clint, care nu mai apăruse în public de ceva vreme.
Cu barbă lungă și cu părul răvășit, celebrul actor abia dacă a fost recunoscut de cei din jurul său. Cu toate acestea, el era binedispus și zâmbitor.
„M-am dus să o văd pe Jane Goodall la un eveniment în Carmel. La 90 de ani, este cu adevărat o sfântă. A împărtășit lecții despre viața sa alături de cimpanzei și despre pasiunea ei de a proteja planeta. Aici, alături de Jane, este un Clint Eastwood ciufulit”, a precizat autorul american Fred Greenstein, participant la seminarul respectiv.
În ultimii ani, câștigătorul Oscarului a preferat să apară tot mai rar în public și a ales să petreacă mai mult timp cu familia lui. Clint Eastwood este tatăl a opt copii. Regizorul va împlini 94 de ani pe 31 mai 2024 și mărturisește că îmbătrânirea este un privilegiu pentru el: „Familia e cel mai important lucru. Nu face ce am făcut eu. Am pus munca înaintea familiei. Am crezut că e mai important să fii cineva în lume, decât ratatul care eram la mine acasă.”
Actorul din epoca de aur a Hollywood-ului anunța că nu se retrage definitiv, dar își continuă munca în spatele camerei. În 2023, el a apărut pe platourile de filmare a viitorului său film, Juror No. 2, în care îi are în distribuție pe Nicholas Hoult și Toni Collette.
„Nu știi niciodată când vei renunța. Mă bucur de asta. O mulțime de oameni poate că fac cel mai bun lucru când au 40 de ani și apoi încetează. Dar cred că asta este o atitudine mentală”, spunea el în urmă cu câțiva ani.