Dacă acum câțiva ani cireșele erau extrem de scumpe, iar rețelele sociale erau împânzite cu mesaje amuzante și ironice pe această temă, ei bine, în prezent, fructele s-au ieftinit considerabil de la începutul sezonului și până acum. De unde poți achiziționa un kilogram de cireșe cu numai trei lei.
Nu degeaba luna iunie este denumită, în popor, Cireșar, aceasta fiind perioada în care cireșele se coc și ajung inevitabil în piețe și marile centre comerciale, de unde românii le cumpără la kilogram.
Cu toate acestea, dacă la începutul lunii iunie clienții scoteau din buzunar și sume exorbitante de 200 de lei pentru a achiziționa un kilogram de cireșe, în anumite piețe, ei bine, spre sfârșitul lunii, kilogramul de cireșe s-a ieftinit atât de mult, încât în anumite centre din marile orașe le poți cumpăra cu doar câțiva lei.
Pe site-ul de vânzări OLX, unii utilizatori vând cireșe şi cu 3 lei kilogramul, cu o singură condiţie, însă. Tot ce trebuie să faci este să le culegeţi singuri din pom. Pentru cei care nu vor să depună un efort în plus și preferă să cumpere fructele gata culese, un kilogram de cireșe costă în jur de 5 lei.
„Cireşe de Iunie din copac: 3 lei. Vând cireşe direct din copac sau culese de mine. 5 lei culese de mine sau 3 lei direct din copac.
Vând Cireşe culese: 5 lei. Pentru mai multe detalii, vă rog frumos să mă contactați, localitatea sat Loloiasca – Prahova.
Vând cireşe – soi Stela şi Van: 6 lei. Cireşe de masă sau pt producţie. Cireşele sunt sortate în funcţie de calitate şi calibru.
Vând cireșe ecologice: 5 lei. Cireșe bio destinate pentru consum sau pentru țuică. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să sunați la”, sunt doar câteva dintre anunțurile care sunt postate pe OLX.
Cireșele amare au multe beneficii asupra organismului uman. Consumul acestor fructe poate ajuta la tratarea bolilor de rinichi, ajută la reglarea nivelului de somn, reduce inflamația din organism și îmbunătățește sănătatea cavității bucale.
De asemenea, puțini știu că cireșele amare conțin 70% apă și sunt bogate în vitamina B, A, C, E și PP, potasiu, calciu, fier, magneziu și zinc. Potrivit specialiștilor, dacă mănânci cireșe amare, ai mari șanse să eviți să dezvolți diverse boli și poate ajuta la ameliorarea altora.
Cireșele amare conțin polifenoli, o substanță importantă care are proprietăți antioxidante și contribuie în mod semnificativ în lupta organismului împotriva radicalilor liberi.