18 mart. 2019 | 06:30

Cioloș are simțul umorului: ce a făcut cu protestatari împotriva sa din Teleorman

Știri generale
Cioloș are simțul umorului: ce a făcut cu protestatari împotriva sa din Teleorman

Dacian Ciolos se află în campanie de strângere a semnăturilor pentru alegerile europarlamentare de peste câteva luni. În mod previzibil, nu este așteptat cu brațele deschise peste tot.

După numeroase eforturi pe marginea acestui subiect, Cioloș va candida la euro-parlamentare sub forma coaliției USR-PLUS. Aprobarea de către Biroul Electoral Central a legalității candidaturii este însă doar primul pas. Urmează strângerea de semnături în fiecare colț al țării.

Pe parcursul weekendului, Cioloș a participat la o strângere de semnături în Roșiorii de Vede. Ca referință, municipiul cu pricina face parte din Teleorman, județul de baștină al liderului PSD Liviu Dragnea și un oraș dominat de social democrați. De aceea, nu ar trebui să vină ca o surpriză faptul că au existat protestatari împotriva sa la evenimentul din Roșiorii de Vede.

Printre foile A3 scoase la imprimantă în loc de pancarte, se vedeau mesaje precum Cioloș – marioneta lui Soroș. În plus, era criticat că nu a atras fonduri europene pe parcursul guvernării sale din poziția de premier. În loc să se ferească de ei, fostul prim-ministru a stat de vorbă cu contestatarii, le-a ascultat opiniile și a făcut o poză cu ”pancartele” pe care a postat-o pe Facebook alături de postarea ce poate fi citită mai jos.

”Am strâns semnături la Roșiorii de Vede, în Teleorman, și am întâlnit un grup de pesediști decis să mă critice. Că aș fi fiul lui Soros, cel fotografiat cu mai mulți lideri PSD… Că „guvernul zero“… nu am putut să îi contrazic, e adevărat, pentru că a fost guvernul zero corupție. Au ținut să afle cum mi se par drumurile de la ei din județ. Și recunosc, se poate circula pe ele, dar adevărul e că uiți de acest lucru atunci când îți aduci aminte de Tel Drum, de metrul de șosea care are 80 de centimetri și de dosarele companiei și ale lui Liviu Dragnea. Poate ar merita să ne întrebăm câți kilometri de autostrăzi și drumuri naționale s-ar fi putut face cu banii cheltuiți cu dărnicie pentru acoliții PSD.

O doamnă m-a întrebat ce caut în județul lor. Ei bine, am mers în Teleorman ca să-mi văd prietenii. Pentru că relația dintre cetățeni așa trebuie să arate. Să ascultăm și să primim criticile. Să îndreptăm lucrurile atunci când greșim și să admitem că nu suntem perfecți. Desigur, singurul care nu greșește este Liviu Dragnea, omul care crede că i se cuvin toate, care cultivă ideea „județului meu“ și care învrăjbește cetățenii ca să fie uitate dosarele care îl împiedică să devină prim-ministru sau să candideze la președinție.

Din inima „județului lui“ Liviu Dragnea, din orașul Vioricăi Dăncilă, am un mesaj pentru toți cei care vor să trăiască demn: aveți curajul propriei analize și opinii, nu va lăsați mințiți și manipulați. Vreți să votați PSD? E dreptul vostru și el merită a fi respectat. Dar dacă faceți așa ceva, atunci țineți minte că sunteți datori să îi trageți la răspundere pentru minciunile lor atunci când este cazul, așa cum fiecare om care își dorește să fie votat trebuie tras la răspundere. Nu suntem pesediști și restul. Suntem toți români și trebuie să ne respectăm între noi. Asta nu a învățat niciodată Liviu Dragnea, omul care vrea să trăiască din temerile și nereușitele noastre.”, a postat Cioloș pe Facebook.

Parteneri
Ce s-a descoperit la autopsia lui Silviu Prigoană. Cauza reală a morții milionarului
Redactia.ro
Unde va fi înmormântat Silviu Prigoană? „La etajul doi mă duc, sub tata! Sunt pregătit să mor.” Declarații halucinante ale omului de afaceri în podcastul lui Bursucu cu câteva zile înainte să moară!
Click.ro
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris'. Ce răspuns a primit impresara de la fostul soț
Unica.ro
Zodiile care scapă de un mare viciu. Transformarea va fi radicală
EVZ.ro
Ce a comandat Silviu Prigoană de la restaurantul din Bran, cu câteva minute înainte să moară. Afaceristul nu a mai apucat să mănânce
Spynews
Mașinile pe benzină și motorină, interzise. Ordin UE pentru toate țările: Punem rapid în practică
Capital.ro
Silviu Prigoană, 8 căsnicii, 4 soții, 6 divorțuri. Prima soție l-a lăsat văduv, iar ultima i-a adus liniștea, până când moartea i-a despărțit. Cine sunt femeile care i-au marcat viața
Avantaje
DEZVĂLUIRI din VILA lui Silviu Prigoană. Copiii, PRINȘI în CONFLICT
Mediaflux
Trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană a fost ridicat de la INML Brașov. Ce se va întâmpla înainte de a fi depus la capelă
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cine este văduva lui Silviu Prigoană. Mihaela este mai tânără cu 15 ani decât regretatul om de afaceri
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro