Jorge s-a refăcut complet după accidentarea de la Survivor și operația suferită la picior, care l-a scos astfel forțat din competiția de la Pro TV, difuzată de luni până miercuri de la 21.30. În interviul exclusiv acordat pentru Playtech Știri, artistul ne-a spus că Faimoasa Carmen este preferata lui și că speră să câștige marele premiu. În viziunea lui, “bătălia” pentru trofeul Survivor 2023 se va da între Carmen și Dan Ursa. Jorge ne-a dat detalii și despre colaborarea inedită cu Georgiana Lobonț, alături de care va lansa o piesă săptămâna viitoare, dar și despre faptul că va avea în CV și primul lungmetraj, el fiind cooptat în distribuția producției Retreat Vama Veche.
Jorge nu ratează nicio ediție Survivor, el așteptând finala de pe 24 mai, difuzată la Pro TV. Artistul se numără printre susținătorii lui Carmen Grebenișan, cei doi s-au cunoscut la plecarea spre Republica Dominicană și s-au înțeles foarte bine în perioada concursului, până la eliminarea lui Jorge.
Nu știu cine are șanse mai mari. Acolo bătălia cred că se dă între Carmen Grebenișan, care sper să câștige, și Dan Ursa care s-ar putea să aibă, datorită ascensiunii lui, o popularitate foarte mare acum. Sper să câștige Carmen Grebenișan că vorba aceea, doar e Faimoasă și preferata mea.
Acolo ne-am cunoscut, ne-am înțeles ca fratele și sora, mi se pare că e un caracter foarte frumos și am rezonat cel mai bine cu Carmen.
Da, slavă Domnului că sunt bine acum și pot să merg fără cârje. Ce să zic, am tras destul de mult cu piciorul și sper din suflet să nu mai trec niciodată prin chestia asta, să fim sănătoși. Le doresc tuturor să fie sănătoși, să aibă o tinerețe și o bătrânețe pe picioare și cu capul pe umeri.
Nu am nicio restricție, decât să am grijă cum calc.
Te-ar putea interesa și: Cum au ajuns Jorge și Ramona în Amsterdam: „Aceea a fost cea mai tare experiență de 1 Mai pe care am avut-o vreodată” EXCLUSIV VIDEO
Trebuie să mă urmărești și pe youtube la “Vorba lui Jorge” la podcast. Da, fac o piesă inedită cu Georgiana Lobonț, o colaborare neașteptată, dar foarte benefică și de suflet. O să vedeți pe 26 mai, când o să lansez melodia, ce „rachetă” de petrecere am făcut.
Sunt bucuros că joc într-un film de lungmetraj. Ce să zic! Foarte multe surprize anul acesta, se întâmplă multe lucruri fascinante. E un proiect interesant pentru mine. Să joci într-un lungmetraj e și o responsabilitate, dar și o super experiență. Abia aștept să încep filmările. Mă bucur așa când mă uit la postările din Vamă, de la “Retreat Vama Veche” când văd așa entuziasmul și dedicarea echipei. E fantastic!
Te-ar putea interesa și: Cum se înțelege Jorge cu DOC și Răzvan după conflictele de la Survivor. Ce exerciții face acasă pentru a retrăi experiența din Dominicană VIDEO EXCLUSIV
Căutam o voce de fată și atunci am mers către Georgiana, i-am scris. Am făcut rost de numărul ei de telefon, e o întreagă poveste și i-am trimis pe whatsapp melodia. Atât i-am zis: mi-ar plăcea să cântăm amândoi melodia asta și mi-a răspuns instant. Și mi-a trimis un vocal în care a zis: uau, Jorge, melodia asta este uau, vreau să cântăm amândoi și asta a fost tot.
Este o bucurie pentru mine că sunt solicitat în tot felul de proiecte și mă bucur de fiecare activitate în parte. Cine știe ce ne rezervă viitorul. Poate o să fie mai multe filme, poate o să fie mai multă muzică, mai mult podcast, televiziune, nu știu! Nu este prima experiență de actorie, dar este primul lungmetraj.
Video: Cătălin Shadi Sîrbu