Cine transmite la TV meciurile FCSB, CSU Craiova și Viitorul, în turul 2 Europa League
FCSB, CSU Craiova și Viitorul Constanța joacă joi, 25 iulie 2019, în prima manșă a turului 2 preliminar Europa League. Dintre cele trei partide, doar cele jucate de FCSB și CSU Craiova vor fi transmise la TV. TVR a blocat negocierile pentru drepturile TV, astfel că Gent – Viitorul nu se va vedea la televizor. Meciurile pot fi urmărite și online în format live video și text.
FCSB, CSU Craiova și Viitorul joacă în turul 2 Europa League. Cine transmite meciurile la TV
Honved Budapesta – CSU Craiova se joacă joi, de la ora 19:55, în turul 2 preliminar Europa League. Oltenii s-au calificat în turul secund după ce au trecut în dublă manșă de Sabail, echipă pe care a învins-o și acasă și în deplasare cu scorul de 3-2. Partida cu Honved se va juca la Gyor și ar urma să fie transmisă de postul de televiziune Digi Sport 1. Dacă o va elimina pe Honved, CSU Craiova va juca în turul 3 împotriva grecilor de la AEK Atena.
O altă echipă românească, FCSB, joacă de la ora 20:00 împotriva lui Alashkert. Bucureștenii au plecat miercuri dimineață în Armenia și speră să obțină un rezultat bun, care să le permită să abordeze mult mai relaxați returul. Meciul Alashkert – FCSB va fi transmis în direct de postul de televiziune Pro TV. Dacă o va elimina pe Alashkert, FCSB va juca în turul 3 preliminar Europa League cu învingătoarea dintre Boleslav și Ordabasy.
Gent – Viitorul Constanța este încă o partidă așteptată cu sufletul la gură de iubitorii fotbalului din România. Partida va începe la ora 21:30 și nu va fi transmisă la televizor, după ce TVR a blocat negocierile pentru drepturile TV. Reprezentanții televiziunii publice ajunseseră la un acord pentru transmiterea meciului, dar înțelegerea a picat. Motivul este legat de faptul că partidele din preliminarii nu sunt importante pentru televiziunile din Belgia, iar costurile de transmisie sunt ridicate. Dacă o va elimina pe Gent, Viitorul va juca în turul 3 împotriva învingătoarei dintre Larnaca și Levski Sofia.
FCSB, CSU Craiova și Viitorul, cote la pariuri în turul 2 Europa League
CSU Craiova este favorită la casele de pariuri în confruntarea cu Honved. Oltenii au primit cota 2,30 pentru o victorie în Ungaria, în timp ce adversarii au fost cotați cu 3,30, iar remiza cu 3,20.
Și FCSB este favorită să câștige în Armenia. Echipa lui Gigi Becali a primit din partea bookmakerilor cota 1,53 pentru o victorie. Alashkert a primit 6,25, iar remiza a fost cotată cu 4,30.
Viitorul pornește cu șansa a doua în fața lui Gent. Are cotă 4,75 pentru victorie, în timp ce Gent are 1,65. Egalul a fost cotat cu 4,30.