Cine transmite la TV meciul România – Ucraina, în preliminariile Euro U21
România U21 continuă campania de calificare la Euro 2021. „Tricolorii mici” întâlnesc reprezentativa similară a Ucrainei, joi, 10 octombrie 2019, de la ora 20:30, în runda cu numărul 2 din grupa 8 a preliminariilor. Partida este transmisă în direct de postul de televiziune Pro TV, dar poate fi urmărită și online în format live stream. Vezi meciul live text + video.
România – Ucraina, preliminarii Euro U21, joi, de la ora 20:30, live pe Pro TV
Reprezentativa antrenată de Mirel Rădoi caută revanșa după meciul din martie 2018, când a fost învinsă de Ucraina U21 și a ratat calificarea la Euro. Olimpiu Moruțan a deschis atunci scorul pentru România, în minutul 77, și-a scos tricoul și a fost eliminat, iar ucrainenii au întors scorul.
România U21 – Ucraina U21 se joacă la Ploiești, pe stadionul Ilie Oană. Mirel Rădoi a ales să nu îl convoace în lot pe Florinel Coman, dar i-a adus pe Dennis Man și Tudor Băluță.
„Pentru noi pare un meci capital cel cu Ucraina. Avem o revanșă de luat și pentru meciul cu Irlanda avem nevoie de o injecție cu energie pozitivă. După meciul cu Danemarca U21, jucătorii erau cu capul plecat, am încercat să îi îmbărbătăm, pentru că în momentele alea e clar că au nevoie de ajutor. Au nevoie de încredere, pentru că responsabilitatea rezultatelor este doar a staff-ului tehnic. Ei trebuie să se bucure de fotbal când intră pe teren”, a declarat Mirel Rădoi.
Din grupa 8 a preliminariilor Euro U21 mai fac parte Finlanda, Ucraina, Danemarca, Irlanda de Nord și Malta. În prima rudă, România U21 a fost învinsă de Danemarca, scor 1-2.
Lotul de jucători convocat de Mirel Rădoi pentru meciul România U21 – Ucraina U21
Portari: Andrei Vlad, Marian Aioani, Cosmin Dur-Bozoancă
Fundași: Andrei Rațiu, Radu Boboc, Andrei Chindriș, Denis Ciobotariu, Ricardo Grigore, Alexandru Pașcanu, Mihai Velisar
Mijlocași: Tudor Băluță, Marius Marin, Andrei Ciobanu, Darius Olaru, Olimpiu Moruțan, Răzvan Oaidă, Dennis Man), Mihai Neicuțescu, Valentin Mihăilă
Atacanți: George Ganea, Adrian Petre, Denis Drăguș