Cine transmite la TV meciul România – Malta, din preliminariile Euro 2020

de: Claudiu Surmei
08 09. 2019

România – Spania, preliminarii Euro 2020, grupa F. Echipa națională a României joacă împotriva reprezentativei similare a Maltei, duminică, 8 septembrie 2019, de la ora 19:00, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești. Meciul este transmis de postul de televiziune Pro TV și poate fi urmărit online în format live video și text.

Pro TV transmite la TV meciul România – Malta

Jucătorii antrenați de Cosmin Contra au pierdut, joi, cu scorul de 1-2, meciul jucat în compania Spaniei pe Arena Națională din București, în fața a 55.000 de spectatori. Golul tricolorilor a fost marcat de Florin Andone, iar România putea să dea lovitura pe final, când a ratat câteva ocazii clare de gol. După 5 partide jucate în grupa F, România ocupă locul 4, cu 7 puncte, în spatele Norvegiei (8 puncte), Suediei (10 puncte) și Spaniei (15 puncte).

Cosmin Contra le-a transmis jucătorilor săi că trebuie să câștige toate meciurile care au mai rămas de disputat până la finalul campaniei de calificare la Euro 2020. Tricolorii nu mai pot ajunge Spania, dar pot termina grupa F pe locul 2, care asigură calificare la turneul european de anul viitor.

Organizatorii meciului au anunțat că s-au vândut aproape toate cele 13.500 de bilete puse în vânzare pentru meciul cu Malta, ceea ce înseamnă că reprezentativa României va juca din nou cu tribunele pline. După jocul cu maltezii, UEFA ar urma să ia o decizie cu privire la incidentele de la partida cu Spania, când suporterii au aprins torțe și au huiduit în timpul momentului de reculegere în memoria fiicei fostului selecționer al ibericilor, Luis Enrique. România ar putea să joace fără spectator meciurile cu Norvegia și Suedia, principalele contracandidate în lupta pentru clasarea pe poziția secundă în grupă.

Selecționerul României ar putea trimite în teren următoarea formulă: Tătărușanu – Benzar, Rus, Nedelcearu, Ştefan – Marin, Anton, Cicâldău – Hagi – Puşcaş, Andone

România – Malta se joacă duminică, 8 septembrie 2019, de la ora 19:00 și este transmis live de Pro TV.