Cine sunt şi cu ce se ocupă viitorii socri ai lui Laurenţiu Reghecampf
Ce detalii se cunosc despre familia iubitei lui Laurențiu Reghecampf? Cine sunt și cu ce se ocupă viitorii socri ai celebrului antrenor? Fanii fostului cuplu format din Anamaria Prodan și cunoscutul sportiv sunt surprinși de cele aflate.
Laurențiu Reghecampf și noua iubită: ce detalii se cunosc depre viitorii socri?
Iubita lui Laurențiu Reghecampf și-a surprins părinții cu vestea că este însărcinată cu antrenorul Universității Craiova, arată wowbiz.ro.Este cunoscut deja faptul că noua femeie din viața sportivului este însărcinată în trei luni, are 29 de ani și este director la o companie care derulează afaceri între China și România.
Conform sursei citate, ea provine dintr-o familie modestă dintr-o localitate din județul Botoșani, stabilită anterior în Hunedoara. Pe lângă Corina, soții Caciuc mai au o fată. Sora mai mare a iubitei lui Laurențiu Reghecampf este căsătorită și are doi copii.
Aceștia ar fi foarte fericiți de ideea de a avea un ginere celebru precum Reghecampf, dar totuși sunt deranjați de mediatizarea excesivă a relației lor și a scandalului în care a fost implicată și fiica lor. Cu toate astea, părinții săi au încredere că propria fiică ia decizii bune și astfel au decis să nu intervină în viața ei personală.
„Nu îmi place să vorbesc în spațiul public, dar se impune să fac o serie de precizări”
Corina a făcut recent câteva declarații în scandalul de proporții uriașe care ține încă primele pagini ale tabloidelor dintre Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan. Aceasta a explicat că a devenit victima furtului de identitate după ce au început să apară mai multe conturi de Facebook și Instagram care postează mesaje în numele ei.
Tânăra a mai menționat că la moment preocupările sale sunt povestea de iubire cu tatăl copilului ei și sarcina pe care o poartă.
„Nu îmi place să vorbesc în spațiul public, dar se impune să fac o serie de precizări legate de prezența mea în social media. Am constatat de la o vreme încoace că admiratoare din umbră mi-au creat conturi fake pe Instagram și Facebook și că distribuie acolo mesaje care mi-ar aparține.
În realitate, aceste mesaje sunt fabricate – au un conținut fals – și nu-mi aparțin. Din preocuparea acestor admiratoare, înțeleg că eu sunt un model pentru ele, însă fac un apel să-și găsească alte activități. Le recomand să-și schimbe preocupările.
Nicio poveste de iubire nu este zgomotoasă, nu se poartă pe rețelele sociale, ci în liniște. Atât cât se poate, desigur, având în vedere notorietatea de care beneficiază Laurențiu.
Nu mi-am făcut niciodată un scop din aparițiile în spațiul public. Tot ce mă interesează în acest moment sunt Laurențiu și sarcina cu care m-a binecuvântat Dumnezeu și pe care vreau să trec cu bine”, a spus Corina Caciuc, pentru Cancan.