iUmor sezonul 16 se apropie de marea finală! Ultima ediție a emisiunii jurizate de Delia, Cheloo, Cătălin Bordea și Cosmin Natanticu va fi difuzată duminică, 26 mai 2024, iar finaliștii vor da tot ce au mai bun ca să câștige atât trofeul, cât și marele premiu de 20.000 de euro.
Dintre zecile de concurenți veniți la audițiile sezonului 16 iUmor, în marea finală a show-ului au ajuns 12 dintre ei. Fiecare concurent așteaptă cu nerăbdare gala de decernare a mult râvnitului trofeu și, bineînțeles, a premiului în valoare de 20.000 de euro.
Cei doisprezece finaliști sunt Ansamblul Libelula, Daniele si Naimana, Doamna Gicuta, Edi Radoi, Madalina Mihai, Alina și Cristin Tomi, Mauricio Lombardi, Mihaela Ionascu, Paul Szabo, Roxana Chiperi, Sașa Pânzaru și Sasha Ciobarnu. Toți se vor lupta în ultima bătălie din acest sezon, însă rămâne de văzut cine va primi câte un like de la Delia, Cătălin Bordea, Cosmin Natanticu și Cheloo.
Cu toate că finala iUmor, difuzată duminică, 26 mai 2024, de la 20:00, pe Antena 1, este una înregistrată, votul telespectatorilor se va face live, duminică seară, după ce Emi și Cuza vor anunța ,,START VOT!”. Astfel, fanii își vor putea alege marele câștigător al sezonului 16, dar și al premiului în valoare de 20.000 de Euro, prin SMS la 1313.
iUmor este unul dintre cele mai populare show-uri de divertisment din România, difuzat de postul de televiziune Antena 1. Lansat în 2016, acest program a captivat rapid atenția publicului datorită conceptului său inovator și a talentelor diverse care urcă pe scenă pentru a impresiona juriul și telespectatorii.
Emisiunea iUmor a reușit să atragă un public larg și diversificat, fiind apreciat atât de adolescenți, cât și de adulți. Show-ul este un loc unde umorul este sărbătorit în toate formele sale și tocmai această diversitate atrage o audiență variată. Spectatorii apreciază nu doar numerele comice, ci și autenticitatea și spontaneitatea interacțiunilor dintre jurați și concurenți.
Emisiunea a devenit rapid un fenomen cultural, generând numeroase meme-uri, discuții pe rețelele sociale și chiar controverse care nu fac decât să îi sporească popularitatea. Fiecare sezon aduce ceva nou, menținând interesul publicului și atrăgând noi talente care visează să devină următoarea mare vedetă a comediei românești.