Cine este femeia care i-a dăruit lui Tudor Chirilă 2 copii. Nu, nu este celebră sau cântăreață în România
Tudor Chirilă se află printre cei mai apreciați artiști români. Pe parcursul carierei sale, juratul de la ”Vocea României” a avut un succes deosebit. Însă, din punct de vedere personal, actorul nu a făcut prea multe declarații. Acum el trăiește o frumoasă poveste de iubire alături de Iulia Mîzgan, împreună cu care are și doi copii. Cu ce femei s-a iubit interpretul până să-și găsească liniștea?
Femeile din viața lui Tudor Chirilă
De-a lungul anilor, Tudor Chirilă a fost destul de discret cu viața lui personală. Deși s-a afișat la femeilor din viața sa, artistul nu a dat prea multe detalii despre poveștile sale de dragoste, una dintre cele mai răsunătoare fiind cea cu Andreea Raicu. După doi ani de relație, toată lumea se aștepta să facă pasul cel mare, însă cei doi au luat-o pe drumuri separate.
Prima iubită pe care Tudor Chirilă a prezentat-o publicului a fost actrița Dorina Chiriac. Cei doi s-au iubit prin facultate, iar relația lor a durat 7 ani, fiind fiind una extrem de serioasă. Cu toate acestea, până la urmă s-au despărțit.
După toate acestea, a urmat relația cu Andreea Raicu, una foarte mediatizată la acea vreme. Cei doi au început să se afișeze împreună după un concert al trupei Voltaj, din anul 2006, deși se pare că se cunoșteau de mai demult. Pe parcursul relației lor au existat mai multe certuri și împăcări. Dar motivele care au dus la despărțire au fost unele lipsite de importanță, existând chiar și pauze între cei doi, potrivit Impact.ro.
Tudor Chirilă a anunțat despărțirea de Andreea Raicu pe blogul personal
Cel care a anunțat că au decis să meargă pe drumuri separate a fost chiar Tudor Chirilă. Artistul nu a oferit prea multe detalii, însă a confirmat despărțirea definitivă, pe blogul său personal.
“Este public. Andreea și cu mine am ales să ne despărțim. O frază simplă care, probabil, va stârni multe comentarii”, a fost mesajul lăsat de Tudor Chirilă fanilor săi.
Pe de altă parte, nici Andreea Raicu nu a dat prea multe informații despre despărțire. De altfel, a existat o scurtă împăcare între cei doi, de câteva luni, între anii 2010 și 2011. Cu toate acestea, nici atunci lucrurile nu pare să fi mers, iar astfel a fost anunțată despărțirea finală. La doi ani după ce s-a despărțit de Andreea Raicu, în 2011, Tudor Chirilă s-a afișat cu o nouă iubită la braț, fiind vorba despre Diana.
Tudor Chirilă și Iulia Mîzgan
Tudor și Iulia Mîzgan sunt împreună de 8 ani și doi copii. Când vine vorba despre familia lor cei doi sunt foarte discreți și se afișează rar împreună, însă, formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz.