Cine sunt concurenţii de la Vocea României 2023 care ajung în LIVE-uri. Antrenorii au avut decizii grele de luat
Vocea României continuă și concurența este tot mai mare. În competiție au rămas doar cei mai buni, după ce o parte dintre cei care sperau la premiul cel mare au fost eliminați. Cine sunt concurenții care au rămas în joc și se pregătesc să meargă în live-uri, unde vor fi mai aproape cu un pas de câștig. Antrenorii au avut de luat decizii dificile în ediția din 24 noiembrie.
Cea mai grea seară pentru antrenorii de la Vocea României
În seara aceasta a avut loc ultima etapă a confruntărilor, iar concurenții se pregătesc acum pentru live-uri. A fost o seară grea pentru toată lumea, plină de emoții, dar mai ales pentru antrenori. Aceștia au fost nevoiți să renunțe la voci bune, de excepție și să aleagă un singur artist.
Raluca Radu, Andra Herța și Norig au deschis seria confruntărilor în această seară la „Vocea României”. Cele trei concurente din echipa lui Tudor Chirilă au fost alese să cânte piesele „Maria Lisboa”, „Every Breath You Take” și „Sanie cu zurgălăi”, sub îndrumarea antrenorului lor.
A fost un moment emoționant, la care toți jurații au reacționat ca atare. Cele trei voci au făcut senzație pe scenă, dar doar una dintre cele trei dive a mers mai departe. Decizia lui Tudor Chirilă a fost una bine gândită, înțeleaptă, în care juratul are încredere.
„Cu felicitări pentru toate încă o dată, o sa merg mai departe cu Raluca”, a spus Tudor Chirilă. Ulterior, a mai optat și pentru Maria Chideanu.
Arina Bădulescu, Laila Abdel Hafiz și Vlad Musta au fost cel de-al doilea trio care au urcat pe scena „Vocea României”. Arina Bădulescu a cântat piesa ”Russian Roulette”, în timp c e Vlad Musta a defilat cu melodia ”Sex on fire”. Piesa de încheiere a fost ”Gypsy Love”, interpretată de Laila Abdel Hafiz.
Smiley a dezvăluit că în această seară ar alege să continue competiția cu Vlad, în timp ce Horia a optat pentru Laila, motivând că vocea ei are potențialul de a aborda și alte genuri muzicale neexplorate. Și Tudor Chirilă a optat pentru Laila, dar decizia i-a surprins pe toți.
Irina Rimes a ales să meargă mai departe cu Vlad Musta, dar cu mare regret în suflet, pe motiv că toți trei i-au întrecut așteptările în această seară.
„Micul meu regret din seara asta este că ați avut repetiții mai bune și mi-ar fi plăcut, totuși, să aveți cel mai bun moment în seara asta! Cu asta am zis tot și sper să fac alegerea potrivită!”, spunea Irina Rimes.
Tot din echipa Irinei Rimes, merge în live-uri Sandro Machado. Artista are mare încredere în el și speră să ajungă cât mai departe în competiție.
Ce concurenți au rămas în competiția Vocea României
Deschizând seria pe scenă, Leon Mureșan a oferit o interpretare a piesei „I Can’t Dance”, iar următoarea prestație a fost susținută de Alexandra Sîrgi, care a ales melodia „Bang Bang”. Marinică Burcea a încheiat această rundă de apariții cu o interpretare emoționantă a melodiei „The Show Must Go On”, Theo și Horia.
Momentul a fost atât de intens încât și Irina a fost cuprinsă de emoție, lăcrimând alături de ei. Theo Rose și Horia Brenciu nu au putut să-și stăpânească lacrimile atunci când a venit momentul să adreseze cuvinte lui Marinică, concurentul de care sunt foarte apropiați.
„Îmi place mult de tine, mult! Tu habar nu ai câte poți să faci în viața asta și sunt convinsă că, dacă aici nu te-ai descurcat tot timpul la nivelul maxim la care te-ai putea descurca, e pentru că tu, până acum, nu ai fost obișnuit să speri la foarte mult, dar eu cred că, de azi înainte, ar trebui să înveți!”, a spus Theo.
Smiley a mers mai departe cu Alex Maxim, dar și cu Ana Stănciulescu. A ținut mult la toți concurenții săi, dar a fost nevoit să facă alegerea potrivită și așa a ajuns să-i aleagă pe cei doi.
O mare provocare a fost pentru cele trei concurente ale lui Theo și Horia Brenciu. Au fost nevoite să interpreteze câte o melodie în limbă străină distinctă. Astfel, Melisa va aborda limba turcă, Andreea Oprea va alege să cânte în limba greacă, în timp ce Andrei Petruș va interpreta o melodie în limba română. În final, Melisa Antonesi a ieșit câștigătoare.
Când încep live-urile la Vocea României
Etapa LIVE-urilor este pe cale să înceapă, după ce au fost aleși cei mai buni concurenți. Smiley, Tudor Chirilă, Irina Rimes și Horia Brenciu alături de Theo Rose sunt hotărâți să facă tot posibilul pentru a câștiga și să recurgă la cele mai tari trucuri pentru a reuși.
Fiecare dintre ei aspiră ca un concurent din propria lor echipă să fie cel care va încheia competiția Vocea României cu trofeul în mână. Pentru asta, mai au de depășit etape importante, dar s-au asigurat că au păstrat în echipă doar cei mai buni oameni.
După etapa KO-uturilor, încep LIVE-urile, la Vocea României. Este unul dintre cele mai așteptate momente ale competiției, dar și unul decisiv, care îi apropie pe concurenți de marea finală. Astfel, sesiunile în direct vor începe de la data de 1 decembrie, chiar de Ziua României.
Din cursă a ieșit una dintre concurente, dând naștere unei situații la care nimeni nu se aștepta, mai ales pentru că era o artistă desăvârșită, cu un talent special. Nu s-a mai întâmplat așa ceva înainte, dar motivul a fost unul bine întemeiat.
În premieră pentru show, o concurentă a decis să se retragă din concurs. Este vorba despre Irina Florea, care a fost în confruntare pe scenă cu Norig. Tudor Chirilă a considerat necesar să explice de ce prestația Irinei nu a corespuns așteptărilor celorlalți antrenori, deși era o voce foarte bună.
„Irina a fost diagnosticată cu un nodul pe corzi. Are nevoie de repaos total și de recuperare. Știm că KO-urile vor veni destul de repede și nu va fi timp de recuperare. Împreună cu Irina, am hotărât ca ea să nu meargă mai departe pentru că nu ar putea să se recupereze într-un mod ok pentru sănătatea ei și pentru vocea ei pe termen lung”, a explicat Tudor Chirilă.