Cine sunt colegii lui Selly. Tinerii alcătuiesc 5GANG, trupa care face furori printre adolescenți

de: Claudiu Surmei
29 10. 2019

Selly are din ce în ce mai mult succes la public pe YouTube și face furori și cu trupa 5GANG, alături de colegii săi, Pain, Dia, Gami și Mădălin. Ultima piesă lansată a adunat peste 3,5 milioane de vizualizări în prima săptămână de la lansare.

Cine sunt colegii lui Selly din trupa 5GANG

Trupa 5GANG și-a făcut debutul pe 21 decembrie 2017, odată cu lansarea primei melodii din repertoriul acesteia, Singuri Acasă. Genul abordat de tinerii vloggeri, trapul, le-a câștigat inimile adolescenților din România, care au devenit fani înfocați ai trupei din care fac parte Selly (18 ani, Craiova), Luca Hic – Pain (din Arad), Diana Condurache – Dia (din Sfântu-Gheorghe), Andrei Gavril – Gami OS și Mădălin. Recent, trupa s-a despărțit de Exploid, unul dintre membrii de care s-a vorbit foarte mult in ultima perioadă datorită coafurii sale.

La scurt timp după despărțirea de Exploid, 5GANG a scos o piesă care pare că are un mesaj pentru fostul membru. Cel puțin asta reiese din versurile melodiei.


„Tank, sunt ca un tank

Nu mă dobori, băiatu’ e blindat

Nu scuipa unde ai mâncat

Nu uita de unde ai plecat

(…)

Tot ce-avem, avem

Pentru c-am muncit din greu

Ce să vezi

Nu mai am șerpi în jurul meu

Toți vor banu’ gros

Da’ nu vor să muncească

Și n-au pic de sos.”

Acestea sunt versurile care par să fie dedicate lui Exploid, care a decis să părăsească trupa, spre dezamăgirea multor fani. Dar tocmai pentru a demonstra că 5GANG nu stă într-un singur membru, trupa a scos o nouă melodie care rupe pe YouTube. Nici Exploid nu s-a lăsat mai prejos și a scos piesa Cenzurat, în care își atacă foștii colegi.


„Vreau sa fiu real, nu cenzurat sau cumpărat

Chiar şi mort, rămân pe veci, nu pot fi lăturat.

Eu dau iubire, ei vor doar 1000 (bani)

Tre să înţelegi că fericirea nu-i imbogăţire

Eu dau iubire, aşa sunt de fire

Aşa am fost crescut, că ce dau se întoarce

Şi dacă dau a fericire

Orice rău e spre bine
Iţi mulţumesc, Doamne, m-ai învățat că e bine să greşesc, eu nu pot să stau să-i privesc

Oferă iubire, dar nu cred în ea

Şerpii îs pe brand, pe net şi în casa mea.”