Cine sunt câștigătorii Mireasa sezonul 4 de la Antena 1. La ei a ajuns premiul de 40.000 de euro
Sezonul 4 al emisiunii Mireasa de la Antena 1 a ajuns la sfârșit și și-a desemnat câștigătorii. Trei cupluri s-au căsătorit, dar numai unul a reușit să ajungă la sufletele celor de acasă pentru modul în care s-au purtat unul cu celălalt, iubirea pe care și-o poartă, dar și pentru cum au gestionat situațiile în care au fost puși în emisiune. Cei doi tineri au plecat acasă cu premiul de 40.000 de euro și au planuri mari cu banii.
Cine a câștigat marele premiu Mireasa
Ella și Petrică sunt câștigătorii emisiunii Mireasa, sezonul 4. Cei doi au atras simpatia publicului și au devenit rapid cel mai apreciat cuplu din casă. Ella și Petrică s-au îndrăgostit, iar asta s-a văzut și de-a lungul emisiunii. Duminică, pe 19 decembrie, cei doi au aflat că au reușit să obțină cele mai multe voturi de la public și au câștigat sezonul 4 Mireasa, dar și marele premiu de 40.000 de euro.
Ambii au spus că vor să își construiască o casă cu banii primiți. Nu doar că au câștigat un partener de viață, ci și o sumă imensă cu care să își construiască un nou început. Ella și Petrică vor să își ridice o locuință în Baia Mare.
Ambii au fost emoționați
Locul doi a fost ocupat de cuplul format din Ana și Alex, în timp ce Raluc și Ion au ieșit pe locul trei. Ambele cupluri pleacă fericite din casa Mireasa, spunând că au câștigat un partener cu care vor să rămână pentru toată viața.
Ella și Petrică au fost extrem de emoționați când au auzit că au luat 46,46% dintre voturi.
„Nu ne vine să credem! Nu ne așteptam. Nici nu ne gândeam la asta! Cu banii vrem să ne luăm o casă în Baia Mare!’, au fost primele declarații ale câștigătorilor.
„Ești iubirea vieții mele. Ești tot ce-mi doresc. Îți mulțumesc pentru tot.”, a spus Petrică atunci când a cerut-o în căsătorie pe Ella.
În sezonul 3, Liviu și Maria au câștigat marele premiu. Cei doi se cunoșteau de doar câteva luni, dar s-au îndrăgostit și s-au căsătorit.