Cine l-a văzut pe Gheorghe Dincă în momentul în care a băgat-o pe Alexandra cu mașina în curte. Polițiștii l-au evitat

de: Ana Chivu
01 08. 2019

Cineva l-a văzut pe Gheorghe Dincă în momentul în care a băgat-o pe Alexandra în locuința sa din Caracal. Mărturiile acestuia sunt de-a dreptul șocante. Bărbatul a văzut când și cum s-a petrecut totul și nu a acționat în niciun fel.

Prietenul lui Dincă, mărturii cutremurătoare despre seara de 26 iulie

Paul Mieilă a fost cel mai bun prieten al lui Gheorghe Dincă, între timp relațiile dintre aceștia s-au răcit. Bărbatul a povestit, pentru adevărul.ro, că a văzul momentul în care Alexandra Măceșanu a ajuns la locuința lui Gheorghe Dincă. Mieilă a declarat că se afla, alături de soția sa, pe 24 iulie, în drum spre casă de la înmormântarea fratelui său. Acesta are câteva probleme de sănătate, astfel că drumul scurt dintre casa sa și cea a ui Dincă a fost parcurs într-o oră. A subliniat însă că era foarte atent la ceas, astfel că a mărturisit că Alexandra a ajuns la orele 10:30 în locul unde a mai fost văzută în viață.

„La ora 10,30, exact când noi am ajuns în faţa casei lui Dincă, l-am văzut şi pe el. A parcat maşina peste drum, a coborât, a traversat, a deschis porţile în grabă şi a intrat. A băgat urgent maşina în curte, era grăbit, nu agitat. A trecut pe lângă mine şi nici nu m-a salutat. La 10.30 a băgat-o pe Alexandra în casă. Acum ştiu sigur. Nimeni de la poliţie n-a venit să mă întrebe ceva. Mă duceam eu să le zic, dar v-am zis, mă deplasez foarte, foarte greu”, a precizat Mieilă.

Paul Mieilă, cel care a văzut-o pe Alexandra în ziua de 26 iulie, la orele 10:30, pentru ultima dată

Paul Mieilă și Gheorghe Dincă, prieteni din copilărie

Paul Mieilă are aceeași vârstă ca Gheorghe Dincă și s-a cunoscut cu acesta în timpul școlii, Cei doi au copilărit și lucrat împreună. După ce s-au căsătorit, au devenit vecini de bloc, iar mai apoi de cartier.

„Îl cunosc, sau de fapt credeam că-l cunosc foarte bine. Avem multe amintiri împreună, mai ales din tinereţe. Eram nedespărţiţi. El a fost cel care, pe vremuri, m-a şi ajutat să mă şi angajez. Era un om bun şi săritor. Nu îmi amintesc să fie obsedat de femei”
Paul Mieilă, prietenul lui Dincă