Cine este tânărul care a lovit şase copii pe o trecere de pietoni din Petroşani. A fost arestat, nu avea permis auto şi era băut

de: Stan Nicu
22 12. 2022

S-a aflat cine este tânărul care a lovit şase copii pe o trecere de pietoni din Petroşani. Aceste a fost arestat, iar oamenii legii au constatat că individul nu avea permis auto şi, în plus, consumase și băuturi alcoolice. În urma accidentului, un copil de doar 11 ani și-a pierdut viața, iar altul se află în stare gravă în spital.

Cine este tânărul care a spulberat 6 copii pe trecerea de pietoni. A fost reținut pentru 30 de zile

Un groaznic accident a avut loc în Pietroșani, unde un șofer a accidentat chiar pe o trecere de pietoni nu mai puțin de 6 copii care erau angajați în traversare.

Acum s-a aflat că șoferul care a spulberat pur și simplu copiii în timp ce traversau strada prin locul permis are 19 ani și se numește Claudiu Nițariu.

Tânărul, dus în instanță pentru mandat de arestare de 30 de zile

Întrucât bărbatul nu avea permis de conducere și se afla și sub influența băuturilor alcoolice a fost dus la judecătoria din Pieroşani cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Astfel, tânărul a fost reținut.

„Instanța admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani și dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22 decembrie 2022 şi până la data de 20 ianuarie 2023, inclusiv, a inculpatului Claudiu Nițariu, cetățean român, fără antecedente penale, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia,ucidere din culpă, toate cu aplicarea articolului 38 aliniatele 1, 2 din Codul Penal”, arată decizia Judecătoriei Petroșani.

Băiatul decedat, Cosmin, avea doar 11 ani

Din nefericire, Cosmin, un băiat dintre cei șase copii care au fost loviți de tânărul beat și fără permis de conducere, a decedat. Cosmin avea doar 11 ani.

În plus, un alt copil din cei şase se zbate între viaţă şi moarte la spital. Cei şase copii se întorceau de la serbarea de Crăciun organizată de clubul de fotbal la care activau.

Colegii lui Cosmin au adus flori la locul tragediei

Astăzi, colegii și apropiații băiatului dispărut în urma accidentului rutier provocat de Claudiu Nițariu au venit cu flori și lumânări la locul tragediei, trecerea de pietoni situată pe centura municipiului Petroșani.

Copiii au adus chiar și o minge de fotbal, pentru că 4 dintre copii spulberați pe trecere erau înscriși la clubul de fotbal din localitate.

Antrenorul lui Cosmin, despre tragedie

„Ne pare nespus de rău pentru această nenorocire. Eu și colegii mei, de două luni ne străduim să facem această serbare de sfârșit de an cu acești copilași minunați pe care-i avem la școală.

Am făcut serbarea de sfârșit de an la Teatrul de Stat și după aceea ne-am hotărât să facem un miniparty cu ei. S-au distrat extraordinar. Părinții ne-au felicitat și după ce au plecat am auzit tragedia care s-a întâmplat.

Ne pare rău de familie, de acest copilaș, de ce a putut să i se întâmple”, a spus, plângând, Damian Militaru, antrenorul copiilor accidentați.

Claudiu Nițariu a fugit de la locul accidentului

Nu în ultimul rând, Claudiu Nițariu după ce că s-a urcat fără permis de conducere și beat la volan a fugit și de la locul accidentului, fiind găsit la scurt timp după tragedie.

„În urma declanșării activităţilor specifice, a fost identificat în localitatea Aninoasa, pe strada Căzănești, un tânăr de 19 ani, din Aninoasa, care nu posedă permis de conducere, bănuit de comiterea evenimentului rutier”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.