Cine este tânăra din Lugoj care a murit strivită de propria mașină. Polițiștii sunt îngroziți de ce au găsit la fața locului

de: Alexandra Chivu
15 01. 2020

Cine este Loredana Musta, tânăra din Lugoj care a murit strivită de propria mașină. Polițiștii sunt îngroziți de ce au găsit la fața locului.

Cine este tânăra din Lugoj care a murit strivită de propria mașină?

Loredana Musta, o tânără în vârstă de 26 de ani, farmacistă în Lugoj, a murit în noaptea de marți spre miercuri, 14 – 15 ianuarie, după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat în afara părții carosabile pe DN 68A, în zona Lugoj, Dealul Viilor.

Apropiații spun că Loredana circula din direcția Lugoj spre Făget, dorind să ajungă la Sudriaș. Tânăra nu purta centura de siguranță, astfel că, din cauza impactului, a fost aruncată pe geamul din dreapta, automobilul răsturnându-se peste ea.

Polițiștii au demarat cercetările la locul accidentului

„În autoturism se afla doar conducătorul auto, o femeie de 26 de ani care a fost declarată decedată. Victima a fost extrasă de sub autoturism se către echipajul de descarcerare”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș, Elena Megherea.

Foto: lugojinfo.ro

Pompierii de la detașamentul din Lugoj au fost anunțați prin serviciul 112 de producerea accidentului și au ajuns în câteva minute la locul indicat, fiind dublați de un echipaj de la ambulanță. Salvatorii au reușit să ridice mașina, însă fata nu a mai putut fi salvată. Polițiștii rutieri lugojeni au demarat cercetările la locul accidentului pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragedia, conform lugojinfo.ro. 

Înainte să moară, tânăra a lăsat un mesaj

Loredana părea o prezență apreciată de oamenii din jurul ei. Pe pagina sa de Facebook au curs comentarii de condoleanțe din partea persoanelor cu care a intrat în contact. Șocul trecerii sale în neființă i-a făcut pe mulți să caute semnale ce ar fi putut anunța tragedia.

„Din pacate cred ca asa cum ne e scris destinul si cine e la rand ,trebuie.sa plece. Dumnezeu sa o odihneasca in pace…”, „Șoc pentru toți ce te-am cunoscut Lory,durere fără limite pentru familia ta.Dumnezeu să-i întărească prin această grea încercare! Condoleanțe!”, „Parca prevestea ce urma sa se întâmple, prin postarea ei!”, a scris un utilizator, referindu-se la o postare ma iveche făcută de Loredana.