Cine este șeful polițistului care a ucis-o pe Raisa pe trecerea de pietoni. Românii se tem de secția lui
În trecut, șeful polițistului care a ucis-o pe Raisa pe trecerea de pietoni a fost implicat într-un scandal uriaș, atunci când a sechestrat și torturat doi tineri. Atunci, nouă polițiști au fost cercetați penal pentru privare de libertate în mod ilegal, tortură și respectiv complicitate la tortură.
Tineri bătuți și maltratați pentru că nu purtau mască
Polițistul care a lovit-o pe Raisa pe trecerea de pietoni se afla în misiune în timpul accidentului. Acesta lucrează la secția 5 de Poliție, acolo unde șef este Comisarul-Șef Gabriel Roman. A ajuns aici după ce a fost transferat de la o altă unitate, care a fost în mijlocul unui scandal uriaș în urmă cu câțiva ani.
Atunci, Roman era șeful secției 16 din București. Cât timp se afla la conducere, 9 polițiști au fost puși sub acuzare, după ce au torturat doi tineri pe motiv că nu purtau masca de protecție obligatorie pe stradă. Evenimentul a avut loc pe 1 septembrie 2020, însă au ieșit la iveală după cinci luni, la începutul lunii martie 2021.
Una dintre victime a fost dusă pe un teren viran la marginea sectorului 4, acolo unde a fost lovit în nenumărate rânduri cu un obiect contondent pe toată suprafața corpului. După câteva minute, oamenii legii l-au abandonat pe tânăr în câmp. În tot acest timp, cel de-al doilea tânăr a fost sechestrat în secția poliției, apoi abandonat pe o stradă din sectorul 5.
După ce au făcut plângere, victimele au murit
Cei doi tineri au depus plângere împotriva polițiștilor care i-au sechestrat, iar în mod suspect, la puțin timp, au murit din cauza consumului de droguri. Cei 9 polițiști de la secția 16 au fost trimiși în judecată, iar comisarul-șef Gabriel Roman a fost transferat la secția 5, acolo unde a devenit superiorul polițistului care a ucis-o pe Raisa.
„Este strigător la cer în condițiile în care noi trebuie să dăm un exemplu în societate prin comportamentul pe care îl avem. Nu au ce căuta în sistem, nu au ce căuta. Și dacă identificăm astfel de exemple, sancțiunile ar trebui să vină pe măsură. Rabatul să fie zero. Pentru că ne aduc o pată de imagine a tot ceea ce înseamnă poliție, ne aduc o pată de imagine pentru tot ceea ce înseamnă activitate sindicaă. Mișcarea sindicală au dus-o în derizoriu, de aia nu au oamenii încredere în noi” a declarat Florin Vîlneru, liderul sindicatului SED LEX, la acea vreme.
Gabriel Roman a fost suspectat și de nerespectarea prevederilor legale privind combaterea bolilor. Comisarul-șef a infectat mai mulți polițiști de la secția 16, după ce ar fi jucat fotbal cu mai mulți colegi, fără a respecta măsurile sanitare impuse. Prin urmare, mai mulți agenți au fost infectați, iar secția 16 și-a suspendat activitatea temporar.