Adio burlăcie! Victor Slav are o nouă iubită! Vulturul de noapte are parte de o perioadă fabuloasă, este parte a unui nou proiect televizat și are și cu cine să-și împartă bucuriile de acum. Cum arată cea care i-a furat inima lui Slav și cu ce se ocupă?
Victor Slav a încercat să-și refacă viața după ce s-a separat definitiv de mama copilului său. Acesta a avut o relație alături de Raluca Silea, cunoscută în tabloide ca Raluca Bombardiera. Deși multă lume îi vedea împreună ani buni, povestea lor s-a terminat repede. Una peste alta, soarele a ieșit și pe strada lui Victor, s-a vindecat de rănile trecutului și a pus ochii pe altă frumusețe.
Cu toate că poate nu s-a dorit ca noua cucerire să vină atât de repede în prim-plan, cancan.ro a aflat întreaga poveste. Moderatorul emisiunii Îmi Place Dansul se iubește acum cu o tânără blondină pe nume Ela. Cei doi ar fi împreună de scurt timp, conform surselor citate. Cea care a reușit să-l facă pe Victor să uite de burlăcie lucrează ca hostess la o terasă de pe malul Dâmboviței.
Slav a fost dintotdeauna unul dintre cei mai râvniți bărbați din showbiz-ul autohton. Multe doamne și domnișoare au sperat să le pice în mreje, dar doar cele alese au fost acelea care au avut posibilitatea să meargă la brațul lui. Una dintre cele mai cunoscute relații ale moderatorului a fost cea cu Anda Adam.
După Anda, și-a lăsat un timp pentru experimentat, apoi s-a îndrăgostit nebunește de Bianca Drăgușanu, cea care i-a dăruit primul copil. Din păcate, n-a fost cu noroc nici de data asta. S-a despărțit de Bianca și a încercat diverse povești de dragoste cu o tânără blondină Roxana, apoi și-a pus ochii pe Raluca Silea. Poate în cazul Elei se oprește de tot săgeata lui cupidon, Slav pășind pe urmele Biancă, deja pusă la casa ei.