Cine este Monica Odagiu. Povestea de iubire pe care ar fi avut-o actrița cu Dan Bittman

de: Ioana Bucur
09 04. 2023

Monica Odagiu este o apariție discretă în spațiul public. Actrița a participat împreună cu sora ei la show-ul „Te cunosc de undeva”, însă este cunoscută publicului și pentru povestea de iubire pe care ar fi trăit-o cu nimeni altul decât celebrul Dan Bittman.

Monica Odagiu și povestea de iubire cu Dan Bittman

O artistă talentată, dar destul de zgârcită în ceea ce privește dezvăluirile despre viața sa personală. Monica Odagiu a devenit cunoscută publicului larg odată cu participarea, alături de sora sa mai mare, Ana Odagiu, la show-ul „Te cunosc de undeva”.

Născută la Brăila, fiica chitaristului Gelu Odagiu este o prezență discretă în spațiul public. Și-a descoperit pasiunea pentru muzică din primii ani de viață. Avea doar șapte ani când a susținut primul său concert de pian, în Franța.

După 12 ani de studiu la acest instrument, s-a reprofilat, concentrându-se pe chitară. A pornit apoi pe un alt drum: actoria.

Între 2011 și 2012, ea a făcut parte din proiectul „Pariu cu viața”. A urcat și pe scena „Vocea României”, câștigându-și un loc în echipa lui Marius Moga.

Te-ar putea interesa și: Monica Odagiu, grav accident rutier, în București. A ucis un bărbat de 35 de ani

„Am zis că nu e o idee bună”

În 2016, când încă studia actoria, a avut ocazia de a colabora cu celebrul Dan Bittman pentru videoclipul piesei „Stau cu picioarele în apă rece”. A fost momentul în care cei doi s-au cunoscut întâia oară și începutul unui șir lung de speculații legate de o posibilă poveste de iubire între ei.

„Ideea iniţială a clipului trebuia să fie un soi de Madonna cu 100 de bărbaţi în spate fascinaţi de ea. N-am putut… bugetul era micuţ. Totul a fost făcut pe repede înainte ca să nu treacă vara. E greu să găseşti alt tip de fată decât ce se dă acum la televizor”, a fost declarația lui Dan Bitmann.

Cu toate că nu au confirmat niciodată că ar forma un cuplul, zvonurile nu au încetat. În cele din urmă, cei 33 de ani care îi despărțeau ar fi fost motivul pentru care au decis să pornească pe drumuri separate.

„Mulţi oameni au spus: Băi, de ce nu ieşiţi să spuneţi că nu e adevărat? De ce nu comunicaţi? Am zis că nu e o idee bună. Şi pe mine m-au făcut mai bătrână cu un an. Cică am 25, am 24 încă. Fiecare îşi face meseria cum poate. Noi cumva încercăm să nu intrăm în discuţii. Am zis că nu e o idee bună şi că nu e necesar şi vrem să stăm departe de ele”, a spus Monica Odagiu în emisiunea Acces Direct.

Te-ar putea interesa și: Ce studii are Dan Bittman, de fapt. Meseria pe care trebuia să o practice. A fost elevul lui Călin Popescu Tăriceanu (exclusiv)