Mihai Șora i-a îndemnat pe români să meargă să își exprime dreptul la vot și în această duminică, pe 24 noiembrie, în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Apelul filozofului către alegători este unul cât se poate de important și a fost publicat, de curând, pe contul oficial de Facebook al acestuia.
Cu o zi în urmă, filozoful în vârstă de 103 ani le-a transmis alegătorilor români un mesaj de o foarte mare importanță. Pentru că au mai rămas doar câteva zile până când va fi disputat și turul 2 al alegerilor prezidențiale, Mihai Șora a făcut un apel pentru ieșirea la vot. Îndemnul acestuia a venit sub forma unei postări pe rețeaua socială, în speranța că îi va face pe cât mai mulți români să meargă la urne, duminică.
”Farmecul subtil al diferenței: românii caută expresia «aria cercului», după cum britanicii, cu al lor Brexit, se întrebau: «What is the EU?». Nimic nu ar putea opri această arzătoare sete de cunoaștere. Mergeți la vot, dragi prieteni! Altminteri ne vor scoate și din matematică, nu doar din Europa.”, a transmis Mihai Șora, pe contul oficial de Facebook., potrivit hotnews.ro.
Pentru că niciunul dintre candidații înscriși în primul tur al alegerilor, de pe 10 noiembrie, nu a întrunit condiția de 50% + 1 din numărul total de alegători din listele permanente, cel de al doilea tur al scrutinului este programat pentru data de 24 noiembrie. Candidații rămași pe listele electorale și dintre care românii vor putea alege sunt Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă. În primul tur al alegerilor, Mihai Șora a fost chiar observator la o secție de vot, din Florența, în Italia, și va avea acest rol și în al doilea tur al prezidențialelor.