Cine este Jasmina Răsădean. A meritat să i-o fure Irina Rimes lui Tudor Chirilă?

de: Alexandra Chivu
20 12. 2019

Emoții, palme umede, schimbarea a șapte stări în 10 minute, așa a fost vinerea trecută, când am aflat care sunt finaliștii de la ”Vocea României”. Opțiunile sunt: Jasmina Răsădean, Andi Țolea, Elena Bozian și Dragoș Moldovan. Mai sunt câteva ore până când telespectatorii își pot vota preferatul și-l pot face câștigător. Până atunci, trebuie scris despre fiecare concurent în parte. Ne oprim la Jasmina Răsădean, mica artistă furată de Irina Rimes de la Tudor Chirilă. Cine este?

Cine este Jasmina Răsădean, concurenta furată de Irina Rimes de la Tudor Chirilă

Vineri, 20 decembrie, va avea loc marea finală a concursului de talente ”Vocea României”. După mari emoții, în ultima etapă a show-ului de la PRO TV au ajuns doar patru artiști: Jasmina Răsădean, Andi Țolea, Elena Bozian și Dragoș Moldovan. În primă instanță, fata a făcut parte din echipa lui Tudor Chirilă după blinde-uri, dar în KOs a pierdut lupta în fața lui Bogdan Ghirău, iar Irina Rimes a salvat-o. În Confruntări, tânăra a luptat contra unui alt concurent ”furat” de Irina de la Tudor, anume Mădălin. Jasmina Răsădean a câștigat, mergând în live-uri.

Finaliștii de la Vocea României 9

Cine este Jasmina? Are 17 ani, este din Arad și studiază la Colegiul de Artă din oraș. A crescut cu muzica în casă pentru că se trage dintr-o familie de muzicieni. Bunica din partea mamei cântă muzică clasică, iar tatăl său natural este lăutar priceput, dirijându-și acordeonul după bunul plac.

Părinții tinerei sunt despărțiți de când ea avea 8 ani

Jasmina crede că de la el a moștenit talentul, în special pentru că îi seamănă foarte mult și declară că este pasionată de muzica lăutărească. Mama Jasminei lucrează ca operator de ambalare într-o fabrică, iar în trecut o lucrat ca manichiurist. Părinții tinerii sunt divorțați de când fata avea 8 ani, dar relațiile au rămas strânse cu ambii părinți.

În prezent, Jasmina locuiește împreună cu mama sa, în Arad, de unde mai mai pleacă, când și când, în Oradea, la tatăl ei. Bărbatul mai are doi copii din altă căsnicie cu care artista spune că se înțelege foarte bine. Pe lângă ”vocea și talentul” văzut de telespectatori la PRO TV, Jasmina știe să cânte la pian și flaut și este extrem de mândră că a avut oportunitatea să cânte împreună cu Filarmonica din Arad.