Cine este iubitul Ioanei Țîrlea, tânăra de 29 de ani care s-a aruncat dezbrăcată de la etajul șase al unui bloc din București? Cei doi aveau o relație de cinci ani.
Cadavrul unei fete a fost descoperit, vineri seară, 25 octombrie, în fața unui bloc din Sectorul 4 al Capitalei. Tânăra, medic veterinar, în vârstă de 29 de ani, a fost găsită dezbrăcată, pe asfalt. Primele informații arătau că ea ar fi căzut de la etajul șase al imobilului, după cum susțineau și vecinii. Deși aceștia nu o cunoșteau pe femeie, astfel că cel mai probabil locuia cu chirie, când au fost întrebați despre întâmplare, au declarat că cel mai probabil nu a fost un accident. „Nici să aluneci pe balcon nu se poate, balustradele sunt destul de înalte, nu ai cum…”, spune un locatar. „Nu s-a aruncat…nu crede nimeni că s-a aruncat ea”, a declarat un alt vecin.
Anchetatorii au luat în calcul mai multe scenarii: o crimă, sinucidere sau un accident. Oamenii legii au verificat înregistrările de pe camerele de supraveghere din incinta blocului. La sosirea medicilor, tânăra era în stop cardio-respirator și, potrivit unor surse medicale, în momentul resuscitării, victima mirosea a alcool. Doctorii au încercat să o salveze, însă în zadar.
La momentul actual, este exclusă ipoteza unei crime, dat fiind că apartamentul era închis pe dinăuntru, iar cheia se afla în ușă atunci când oamenii legii au încercat să pătrundă în locuința fetei pentru mai multe indicii. Tânăra se pare că suferea de depresie serioasă, motiv pentru care a decis să își pună capăt zilelor. Ea ar mai fi avut o tentativă de suicid în trecut.
Primul martor important pentru anchetatori este chiar iubitul fetei, cel cu care locuia, dar care nu se afla la domiciliu în momentul tragediei. Cei doi formau un cuplu de mai bine de cinci ani, din informațiile de pe rețelele sociale. Tot în mediul online se pot observa fotografii cu cei doi. Instantaneele sunt surprinse în Barcelona, pe insula grecească Hydra. ”Sunt fericit atunci când zâmbești”, este notat în descrierea unei fotografii postate de Ioana în care se află alături de iubitul ei.