Cine este Gabriel Țuțu și cum a ajuns șef la ROMARM. Ce funcții a mai ocupat

de: Ștefan R. Apostol
31 01. 2023

Scandalul din ultimele 24 de ore, în care este implicat fostul selecționer Victor Pițurcă, a adus în atenția opiniei publice un personaj controversat. Acesta deține în acest moment funcția de director a unei din cele mai importante companii de stat, aflate sub tutela Ministerului Economiei, cu implicări directe în zona militară, și anume ROMARM. Fost ofițer de securitate, cu o vastă experiență, cam așa ar putea fi descris personajul, dar, cu toate astea se pune întrebarea „Cine este Gabriel Țuțu și cum a ajuns șef la ROMARM?

Victor Pițurcă, dosarul DNA, și implicarea unor oficiali

Așa cum redacția Playtech Știri a scris în aceste ultime 24 de ore, Victor Pițurcă este parte dintr-un dosar DNA, acuzat fiind de cumpărare de influență în afacerile cu măștile de protecție neconforme, beneficiar fiind Ministerul Apărării Naționale.

Datele de ultimă oră arată că fostului selecționer i s-a respins cererea de eliberare condiționată, decizia fiind de a rămâne sub control judiciar. Victor Pițurcă, alături de fiul său, și alte nume importante, sunt implicate direct în acest dosar de corupție instrumentat de DNA, încă de anul trecut.

Sumele, conform procurorilor, se ridică la aproximativ 400.000 de lei, fiind considerat un prejudiciu adus statului, dar, în aceeași măsură, și motivul pentru care Victor Pițurcă este acuzat în dosarul DNA.

În materialele scrise până acum de Playtech, conform procurorilor, apare și numele unui oficial din cadrul uneia din cele mai importante companii de stat, din subordinea Ministerului Economiei, care ocupă și funcția de director a acesteia. Procurorii DNA l-au reținut și pe acesta în dosarul instrumentat, iar numele lui este Gabriel Țuțu, actualul director al ROMARM.

Cine este Gabriel Țuțu și cum a ajuns șef la ROMARM?

Anul trecut, având în vedere activitatea companiei conduse de Gabriel Țuțu, ROMARM, trebuie să menționăm că bugetul de apărare al României era de 6,3 miliarde de dolari în 2022.

Parte din aceste sume proveneau la MApN prin intermediul Ministerului Economiei, ca urmare a colectării profiturilor de la ROMARM, companie de stat care, conform datelor, este cel mai important producător şi exportator de produse militare din România, adică firma statului care vinde către terți din producția militară autohtonă sau din cea importată de România dar nefolosită.

În ceea ce-l privește pe actualul director ROMARM, Gabriel Țuțu, informațiile, puține câte sunt, spun că este fost ofițer în cadrul Serviciului Român de Informații, dar și fost ofițer activ în cadrul departamentului de Securitate comercială.

Experiența lui Gabriel Țuțu în aceste domenii strategice însumează 15 ani, 10 ar fi în cadrul SRI, și alți 5 în departamentul de Securitate comercială:

„Un manager extrem de motivat și proactiv, cu o experiență solidă în domeniul sistemelor de securitate și siguranță a informației. Nivelul ridicat de integritate și sprijinul oferit echipei definesc un comportament de leader cu rezultate dovedite în poziția de manager”, este prezentatn domul Gabril Țuțu pe site-ul ROMARM.

Ce funcții a mai ocupat Gabriel Țuțu. CV-ul complet

Potrivit CV-ului, Gabriel Țutu a fost numit in funcția de director RAROM in 2019. Gabriel Țuțu a fost absolvent în 1996 al Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr”, ulterior fiind angajat exact în funcția de agent de poliție în Galați, între 1996 și 1998.

Începând cu 1998 devine student al Facultății de Drept din cadurl Universității „Danubius” din Galați, iar în ultimul an de studii universitare, 2001, este numit șef al pazei din cadrul combinatului din Galați, „Arcelor Mittal Steel”.

După ce termină studiile universitare, din 2002 se înscrie la un masterat în cadrul Academiei de Informații „Mihai Viteazul” de la Academia SRI, până în 2004, dar în aceeași perioadă și după, între 2003 și 2011, Gabriel Țuțu este angajat în cadrul Serviciului Român de Informații, urcând repede pe scara ierarhică și fiind în postura de șef al departamentului de combatere a amenințărilor cibernetice la adresa securității naționale a statului.

Cu o activitate bogată în cadrul SRI, așa cum spuneam, urcă rapid scara ierahică, iar din 2011, conform CV-ului, îl regăsim ca șef de departament la Ministerul Comunicațiilor, precizându-se că domnul Gabrile Țuțu ar fi lucrat la crearea infrastructurii de internet din România, ca mai apoi să fie numit auditor național pentru evaluarea proiectelor europene în Ministerul Dezvoltării Regionale și al Turismului, ulterior, între 2012 și 2013 activând ca și consilier al directorului general Loteria Română.

Gabriel Țuțu, deși nu a precizat în CV dacă mai activează în cadrul SRI, apare în noiembrie 2013 ca director adjunct în cadrul instituției Autorității pentru recuperarea bunurilor statului. Poate sătul de birocrație, sau poate nu, în 2015 ia decizia de a intra în sectorul privat, având și o firmă care se ocupa cu consultanța în domeniul securității, până în 2019, când este numit director ROMARM, și este nevoit să părăsească consiliul de administrației al firmei menționate.

Gabriel Țuțu, „ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra funcționarilor din cadrul M.Ap.N.”

Dosarul DNA în care apare negru pe alb numele lui Gabriel Țuțu, îi aduce directorului ROMARM acuzații grave, inclusiv de influență și de contracte oneroase cu statul român, a căror prejudiciu s-ar ridica la peste 8 milioane de lei, dar și primirea unor sume necuvenite, procurorii DNA vorbind de aproximativ 50.000 de lei primiți de Gabriel Țuțu prin intermediari.

„În perioada 19.03.2020 – 10.04.2020, suspectul Țuțu Gabriel ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanții societăților implicate în achizițiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măști de protecție neconforme către Ministerul Apărării Naționale (MApN) a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfășoare activități comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecție și efectuarea unor plăți către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparența unui contract de consultanță.

În schimbul acestor „servicii” suspectul Țuțu Gabriel ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra funcționarilor din cadrul M.Ap.N. și că îi va determina pe aceștia să încredințeze direct și fără proceduri publice contractele de furnizare dar și să efectueze recepția fără problemă a produselor respective și să achite la timp facturile emise în acest sens”, au transmis procurorii DNA.

Ieri, pe 30 ianuarie 2023, Gabriel Țuțu a fost arestat pentru 24 de ore, alături de Victor și Alexandru Pițurcă, iar acuzațiile aduse directorului ROMARM sunt de „abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, trafic de influență în formă continuată și fals intelectual.”