Cine este fostul soț al Geaninei Ilieș de la Gospodar fără Pereche. A fost victima bătăilor crunte
Geanina Ilieș, prezentatoarea emisiunii ”Gospodar fără pereche”, este una dintre prezențele feminine de pe sticlă apreciate pentru frumusețea, dar mai ales pentru curajul de a-și crește fiul singură. Vedeta PRO TV a trecut printr-un divorț acum mulți ani, iar de atunci au rămas doar ea și Patrick. Cât despre fostul soț, nu se aud prea multe lucruri bune.
Cine este fostul soț al Geaninei Ilieș de la Gospodar fără pereche
Geanina Ilieș este mămica unui ”diamant” de băiat, cum îi place să îl alinte pe fiul ei, Patrick, și a trăit o poveste de dragoste cu un om de afaceri, de care s-a despărțit în anul 2011. De altfel, Geanina Ilieș a intrat în atenția presei din cauza divorțului de tatăl copilului ei, Irinel Varga, prin prisma scandalurilor avute cu acesta.
Cei doi s-au separat cu scandal, după ce afaceristul și-a prins soția înșelându-l cu un alt om de afaceri, Oliver Arghirescu, cel cu care Geanina tocmai avusese o escapadă la Paris. Furios, Irinel a bătut-o pe Geanina, i-a luat mașina, apoi s-au despărțit. Surse din apropierea celor doi spuneau, la acea vreme, că fosta prezentatoare Antena 1 s-a refugiat în brațele altui bărbat fiind sătulă de bătăile și infidelitățile soțului ei. În final, cei doi au fost nevoiți să păstreze legătura de dragul fiului lor.
Bărbatul a ajuns pe mâna poliție
La scurt timp după ce relația lor s-a destrămat, Geanina și-a schimbat numele din Varga în Ilieș, cel pe care îl avea înainte de căsnicie. Mulți s-au întrebat de ce a recurs prezentatoarea la acest gest, însă nu a dorit să ofere detalii. Adevăratul motiv îl reprezintă problemele cu legea pe care Irinel le avea. Bărbatul a fost acuzat de evaziune fiscală și spălare de bani, în 2013, într-un dosar în care apare și fratele lui, Cosmin Varga, dar și doi alți parteneri de afaceri.
Aceștia înființaseră o rețea de spălare de bani prin care au reușit să păgubească statul cu 1,1 milioane de euro. Irinel Varga a fost arestat atunci pentru 29 de zile, apoi trimis în arest la domiciliu.