Cine este femeia cu cea mai mică pensie din România. Ia 135 de lei pe lună, ce face pentru a avea bani de mâncare

de: Stan Nicu
27 09. 2023

Mulți dintre români se vaită cu pensiile mici pe care le încasează, însă o doamnă a bătut recordul cu puținii bani pe care îi încasează în fiecare lună. Așadar, cine este femeia cu cea mai mică pensie din România. Ia 135 de lei pe lună, ce face pentru a avea bani de mâncare.

Ea este femeia cu cea mai mică pensie din România. Încasează 135 de lei pe lună

Femeia cu cea mai mică pensie din România, 135 de lei pe lună, culmea, are studii superioare și a și muncit la viața ei. Acum, doamna Cecilia trăiește din mila oamenilor cu suflet mare.

Oficial, Nestorescu Cecilia Daniela este femeia cu cea mai mică pensie din România. Are 68 de ani și trăiește doar din mila oamenilor. Chiar dacă a făcut o facultate, banii care îi vin lunar din partea statului nu îi ajung nici pentru mâncare.

Tanti Cecilia are o pensie de 135 de lei

Citește și: Cât este cea mai mare pensie de serviciu din România

Tanti Cecilia trăiește în Zimnicea, județul Teleorman, într-o casă sărăcăcioasă, iar povestea ei incredibilă a fost descoperită și făcută cunoscută de o asociație caritabilă, care încearcă să-i ușureze viața.

Tanti Cecilia, dezamăgită de statul român

Tanti Cecilia avea o altă viziune asupra viitorului, însă a fost dezamăgită de sistem. Încă de copil a fost o elevă silitoare, muncitoare și în ciuda faptului că a avut 20 de ani de activitate pe cartea de muncă i-au fost trecuți doar nouă ani. Așadar, pensia pe care o câștigă este de doar 135 de lei.

Din pensie, tanti Cecilia ar trebui să-și cumpere mâncare, lemne pentru foc, să-și plătească facturile…etc, lucruri imposibil de făcut cu doar 135 de lei lunar. Astfel, tanti Cecilia a avut perioade în care a trăit în întuneric, neavând bani să plătească factura.

De asemenea, casa bătrânei este plină de mucegai și igrasie, iar acoperișul este dărăpănat, astfel că apa își face loc în casă de fiecare dată când plouă. Hainele le spală la mână, iar toate aceste neajunsuri au îmbolnăvit-o pe tanti Cecilia.

Femeia suferă de o afecțiune dermatologică severă, iar tratamentul este foarte scump. Cu toate astea, femeia este recunoscătoare pentru ajutorul primit și nu cere niciodată mai mult decât i se dă.

Ajutor pentru tanti Cecilia

Asociația caritabilă care a găsit-o pe tanti Cecilia s-a mobilizat și încearcă să o ajute să nu ajungă pe străzi. Acum, se strâng fonduri pentru renovarea casei femeii.

”Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi să trăiești cu doar 135 de lei pe lună? În situația aceasta se află doamna Cecilia Nistorescu din Zimnicea, jud. Teleorman.

Citește și: În ce oraș din România se oferă alimente gratis

A lucrat 20 de ani însă doar 9 ani i-au fost contabilizați pe cartea de munca. Acum trăiește doar din ajutorul social și locuiește într-un apartament plin de mucegai și igrasie pentru că nu are nici un ajutor să poată avea condiții mai bune de locuit.

Vă rugăm să o ajutați pe doamna Cecilia printr-o donație care îi va schimba viața, îi va acoperi cele mai urgente nevoi și o va face să zâmbească din nou”, este mesajul transmis de asociația Speranță pentru România.