Cine este femeia care susține că are un copil cu Cătălin Botezatu. E mai în vârstă decât el

de: Andrei Simion
07 06. 2019

Cine este femeia care susține că are un copil cu Cătălin Botezatu? Nu se cunosc multe detalii despre viața ei, dar designerul a recunoscut că a cunoscut-o când era mai tânăr, dar ea este mai în vârstă decât el.

Cătălin Botezatu a ajuns iar în mijlocul unui scandal cu latură personală, dar zvonurile, deși contradictorii, nu-l pun pe designer într-o lumină atât de proastă, așa cum și-ar dori unii.

Cine e femeia care susține că are un copil cu Cătălin Botezatu

Bote și presupusa femeie cu care ar avea un copil

La emisiunea Acces Direct de la Antena 1 s-a prezentat un domn pe nume Cristian care susține că timp de 21 de ani a crescut copilul altui bărbat, după ce soția lui l-a înșelat. Băiatul, care acum are 21 de ani, ar fi, de fapt, fiul natural al celebrului designer.

Acest Cristian sugerează că acum, femeia cu pricina, nu-i mai este soție, dar pe la sfârșitul anilor ’70, când erau căsătoriți, lucra la Casa Odobești (un restaurant care a fost al designerului). Acolo l-ar fi cunoscut pe Botezatu. În 1977, Cristian a aflat vestea „cruntă” că nevasta lui era însărcinată, dar, după atâția ani, cu toate că l-a crescut pe copil, susține că are dubii cu privire la paternitatea sa.

Totuși, ceva nu se leagă. Dacă femeia a rămas însărcinată în anii ’70, copilul n-are cum să aibă doar 21 de ani.

„N-a reuşit să mă convingă că eu sunt 100% tatăl băiatului. Eu știam sigur că nu aveam cum, fiind în deplasare și știam de relația ei cu Cătălin Botezatu”, a declarat acest bărbat în cadrul emisiunii, la Antena 1.

Ce spune designerul despre „fiul secret” pe care l-ar avea cu fosta lui casieriță

Designerul a avut drept la replică la emisiune și a intrat în direct cu moderatoarea prin legătură telefonică, unde a explicat că nu i-a cunoscut niciodată nici pe acest băiat de 21 de ani, nici pe bărbatul care susține că l-a crescut singur.

„Dacă ar fi al meu (n.r. tânărul de 21 de ani), mi-aş asuma şi categoric că l-aş ajuta. Nu îl ştiu. Nu îl cunosc nici pe copil, nici pe domnul (n.r. Cristian) respectiv. Nu îl cunosc pe acest domn. Aud, pentru a doua oară de el, pentru că ştiu că a mai fost odată, împreună cu fiul său, la fostul meu asociat, spunându-i acelaşi lucru. Categoric că nu este adevărat! Dacă el l-a crescut de 21 de ani, dacă s-a născut în prezenţa lui, cum poate să aibă dubii? Soţia lui, timp de 21 de ani, de ce a stat atâţia ani să aştepte chestia asta? Nu există o explicaţie. Foarte mulţi oameni cresc copii nenaturali şi nu e o povară, din contră, dar nu e cazul meu. Acum, repet, nu îl ştiu, nu îl cunosc nici pe copil, nici pe domnul respectiv.”

Designerul își amintește că a avut ca angajată o casieriță „drăguță, mai plinuță”, dar nu s-a combinat niciodată cu personalul său. De asemenea, e dispus să facă un test ADN, dar i se pare ciudat că trebuie să se conformeze în fața unui om pe care nu-l cunoaște și „nu are ce face” decât să-i strice lui imaginea.

„Din câte am înţeles eu, de la asociatul meu, doamna respectivă (n.r. mama copilului) l-a părăsit sau s-au despărţit, nu ştiu, şi atunci, din dorinţa de a se răzbuna pe ea a inventat acest subiect. Mi s-a spus că el este soţul unei doamne care a lucrat la unul din restaurantele mele, pe vremuri, acum 20 şi ceva de ani. Îmi aduc aminte că am avut o casieriţă foarte drăguţă, care era căsătorită. Era mult mai în vârstă decât mine, mai aşa, uşor mai plinuţă. O iubeam ca pe o mamă, pentru că, repet, era mai în vârstă decât mine. În niciun caz nu m-am combinat cu personalul. Eu sunt dispus să fac test ADN, dar acum nu pot să fac lucruri de genul ăsta la iniţiativa oricărui om care, cu tot respectul, nu are ce face. Dacă ar fi fost adevărat, ar fi semnalizat chestia asta în primii ani de căsnicie, nu? Nu după 21 de ani. Şi dacă ar fi al meu, mi-aş asuma şi categoric că l-aş ajuta.” Botezatu, la Antena 1.