Cine este femeia care l-a denunțat pe Alex Bodi și ce legături are cu Bianca Drăgușanu. De necrezut

de: Alexandra Chivu
13 11. 2020

Alex Bodi a fost denunțat în septembrie de Iulia Sălăgean, una dintre fostele soții, pentru una dintre acuzele care i se aduc în dosarul de proxenetism pentru care a fost reținut. Aceasta era prietenă la cataramă cu Bianca Drăgușanu.

Alex Bodi, denunțat de una dintre femeile din viața lui, prostituată în Germania

Conform unor surse din dosar, citate de newsonline.ro, Silvia Iulia Sălăgean, care are statut de victimă în cauză, le-a spus procurorilor că în perioada 2014-2016 a practicat prostituție în Germania, la Frankfurt și Berlin, în cluburi de tipul FKK, unde a ajuns prin intermendiul lui Alexandru Nicolae Bodi, fostul său soț.

În referatul prin care procurorii DIICOT Craiova solicită arestarea preventivă a lui Bodi se arată că milionarul a fost denunțat la Parchet în septembrie 2020 de Silvia Iulia Sălăgean (fostă Bodi). În document se arată că Bodi îi reproșa Iuliei Sălăgean că nu produce suficienți bani din activitatea de prostituție, iar fosta soție îi replica acestuia că se simte afectată psihic de presiunile pe care le face.

Iulia și Bianca

 

Este posibil ca denunțurile să curgă 

La acest moment, există aceste trei capete de acuzare, respectiv de trafic de persoane, constituire de grup infracțional și șantaj, însă, evident că poate avea loc extinderea urmăririi penale și pentru alte fapte. Sunt obișnuite astfel de denunțuri în momenul în care cel care este acuzat ajunge pe mâna Poliției și, implicit, victimele încep să capete curaj în a-și spune dramele prin care au trecut. Deci s-ar putea să vedem mai multe astfel de denunțuri în zilele următoare.

Iulia Sălăgean se înțelegea de minune cu Bianca Drăgușanu 

Alex Bodi s-a căsătorit cu Iulia Sălăgean în anul 2014. Au avut o căsnicie de 8 ani, în urma căreia a rezultat o fetiță pe nume Selena. După ce a aflat că tatăl copilului ei îi este infidel cu Bianca Drăgușanu, femeia și-a luat fetița și a plecat în Germania. Cei doi nu s-au înțeles multă vreme, ba chiar s-au denunțat reciproc. Iulia l-a acuzat de răpire internațională de copii, iar bărbatul a deschis un proces în instanță pentru stabilire domiciliu minor.

Reluarea dialogului lor a introdus-o în viața acestora și pe Bianca Drăgușanu, care a calmat spiritele, cel puțin pe o parte a baricadei, ce a sexului frumos. Cele două mergeau împreună la club, iar Iulia era oricând binvenită în casa în care locuia diva cu Bodi. De asemenea, fosta soție a afaceristului o lăsa pe micuța ei în grija Biancăi, iar Selena mergea la aceeași grădiniță cu Sofia, fetița vedetei TV cu Victor Slav.