Cine este femeia care îl susține de fiecare dată pe Roger Federer. Mulți îl invidiază pentru relația lui, dar puțini știu ce se ascunde de fapt în spatele căsniciei sale de 10 ani

de: Andrei Simion
06 11. 2019

Roger Federer este unul dintre cei mai buni jucători de tenis din lume, cu peste 100 de trofee cucerite în întreaga sa carieră și sute de milioane de dolari câștigați din tenis, publicitate și contracte de sponsorizare. Puțini știu însă cine este femeia care îl susține de fiecare dată pe Roger Federer la meciurile pe care le joacă în circuitul ATP.

Cine este femeia care îl susține de fiecare dată pe Roger Federer

Mirka Federer este mai tot timpul prezentă la meciurile de tenis pe care soțul ei, Roger Federer, le joacă în circuitul ATP. Iar aportul ei se vede. Elvețianul de 38 de ani a câștigat de-a lungul carierei peste 100 de trofee și a fost numărul 1 mondial timp de 310 săptămâni, stabilind un record în tenis. Mulți spun că soția sportivului a jucat un rol important în ascensiunea lui. Cei doi sunt căsătoriți de 10 ani, iar femeia îl încurajează din tribună de câte ori are ocazia și nu de puține ori a fost surprinsă îngândurată atunci când Roger era condus de adversar.

Roger și Mirka Federer

Mirka și Roger Federer s-au cunoscut în anul 2000 la Jocurile Olimpice și s-au căsătorit nouă ani mai târziu. Soția elvețianului a jucat și ea tenis și a ajuns până pe locul 76 WTA, dar s-a retras la un moment dat din cauza unei accidentări. De atunci, a fost zărită doar la meciurile pe care le-a jucat soțul ei.

„Refuz să dorm fără soţia mea. Mereu am vrut să facem copii, dar visul meu a fost întotdeauna să o am lângă mine, nu să dormim în alte camere. Prefer să-i aud pe copii plângând, decât să stau departe de ea. (…) Singurele lucruri de care sunt ataşat sunt soţia, copiii mei şi prietenii mei. Tenisul? E excelent. Dacă înving, e fantastic. Dacă pierd, e bine şi aşa”, a declarat Roger Federer.