Cine este, de fapt, iubita lui Ion Rădoi. Elena Claudia Minea are o sumedenie de afaceri la metrou
După ce sindicaliștii Metrorex au făcut protest, iată că ies la iveală anumite dedesubturi despre interesele personale ale lui Ion Rădoi, președintele Unității Sindicatului Liber Metrou, ies acum la iveală.
Cine este, de fapt, iubita lui Ion Rădoi
Potrivit Gândul.ro, Unitatea Sindicatul Liber Metrou deține, în proporție de 100%, firma Sindomet Servcom SRL, ce a avut contracte cu Metrorex pentru spațiile comerciale și spațiile de publicitate. Tot firma sindicatului mai are în posesie și un complex turistic în Bușteni, acolo unde se oferă reduceri de 99% pentru angajații Metrorex care vor să își petreacă concediile.
De menționat este că la începutul anilor 90, firma Sindomet Sercom SRL a încheiat un contract de asociere cu Metrorex. Atunci, compania de transport subteran a închiriat firmei sindicatului lui Rădoi spații de peste 6.000 de metri pătrați. Apoi, Sindomet Sercom le-a subînchiriat agenților comerciali, cu profitul împărțit așa: 75% la firma sindicatului, 25% în conturile Metrorex. Afacerea profitabilă este cheia contrelor dintre sindicatul lui Rădoi și conducerea Metrorex.
Potrivit sursei citate, există o relație aprpiată între Ion Rădoi și Elena Claudia Minea, o femeie de afaceri care, alături de Iuliana Adina Mihale, are 14 spații comerciale în stațiile de metrou.
Deși a fost fotografiat cu Claudia Minea, Ion Rădoi a negat că ar exista o relație de business sau de natură sentimentală, spunând că nu locuiesc împreună și că i-ar cunoaște doar familia. Astfel, Ion Rădoi a respins acuzațiile conform cărora ar avea interese personale în menținerea contractului pentru spațiile comerciale de la metrou, spunând că a devenit ”ținta” a noului ministru al Transporturilor, pe nume Cătălin Drulă, care l-a și numit ”șef de cartel”.
Ce a declarat Ion Rădoi
”… îi cunosc familia (Elenei Claudia Minea – n.red.) de 30 de ani, că ei lucrează aici de 30 de ani, iar eu cu tatăl ei ne-am întâlnit de mult timp și ne cunoaștem foarte bine. Deci nu pot să spun altceva. Dar de aici și până a încerca să se escaladeze în sensul că sunt afaceri făcute pe relația asta, pe toate cele, e totul fals. Ar fi câteva firme pe care le-ar avea doamna Minea și ar fi și alte firme care au spații comerciale la metrou și care ar fi administrate de doamna Iuliana Adina Mihale… Eu nu pot să cunosc toți oamenii din metrou care funcționează. Într-adevăr, știu că are unul sau două magazine doamna Elena Claudia Minea și mai mult nu am ce să vă spun … din alea care sunt 330 și ceva…”, a detaliat Ion Rădoi pentru Gândul.ro.
Relația dintre Ion Rădoi și Elena Claudia Minea
Însă sursele Gândul.ro au menționat că relația dintre Ion Rădoi și tatăl Claudiei Minea este de mare vechime, dar între ei este și o strânsă legătură de familie, în afară de cea de afaceri dintre Sindomet Servcom SRL și firmele cărora le subînchiriază spații comerciale în stațiile de metrou.
Astfel, relația dintre Rădoi și tatăl Claudiei Minea a fost mai mai mult decât apropiată, ei participând, alături de alți ”colaboratori”, la petreceri mari chiar în complexul deținut de USLM la Bușteni.
Două femei de afaceri și relația-surpriză dintre ele
Elena Claudia Minea, iubita secretă a lui Ion Rădoi, potrivit Gândul.ro, este acționar și administrator la 4 firme care dețin contracte de închiriere a unor spații comerciale din stațiile de metrou:
MADAME BOUTIQUE S.R.L.
CLAUDET BOUTIQUE S.R.L.
ANDO BUSINESS ASSISTANCE S.R.L.
CLAUDETTE A & I S.R.L.
Liderul sindical a cărui firmă subînchiriază spații comerciale la metrou ar avea în prezent o relație sentimentală cu sora finei lui, Elena Claudia Minea, fostă Drăgan, un fel de ”fină” prin alianță.