Cine este chef-ul care a concediat-o pe Maria Stănciuc, concurentă la MasterChef. Joseph Hadad a angajat-o pe loc la el!

de: Bișinicu Andreea
11 03. 2022

Maria Stănciuc și-a văzut visul îndeplinit cu ochii. Concurenta de la MasterChef a fost emoționată până la lacrimi de gestul incredibil pe care i l-a făcut chef Joseph Hadad. Juratul de la PRO TV i-a făcut o ofertă incredibilă, pe care bruneta nu a putut să o refuze. Ce i-a propus simpaticul chef bucătar Mariei Stănciuc. Toți l-au aplaudat.

Fostul concurent de la Masterchef România care a concediat-o pe Maria Stănciuc

Maria Stănciuc a trecut prin momente extrem de dificile, după ce și-a pierdut locul de muncă. Concurenta de la Masterchef România i-a surprins pe cei trei chefi cu un preparat delicios, care i-a dat pe spate. Întrebată care este secretul gustului mâncării, bruneta a mărturisit că a învățat să prepare farfuria la fostul ei job, de una a fost concediată printr-un banal SMS.

„Am învățat să fac asta în restaurantul din care am fost dată afară. Primesc un mesaj prin care eram anunțată că a fost ultima mea zi și că nu pot să fac meseria asta, fără niciun drept la replică.”, a povestit Maria Stănciuc.

Deși nu a vrut, inițial, să spună care este numele fostului său angajator, potrivit celor de la ego.ro, este vorba despre bucătarul Alex Petricean, un fost concurent Masterchef România. Bucătarul a desfăcut contractul concurentei de la PRO TV, după doar trei săptămâni după ce a lucrat în restaurantul său.

Joseph Hadad vrea să o angajeze pe Maria Stănciuc în restaurantul său

Impresionat de aptitudinile sale, chef Foa a lăudat preparatul culinar al Mariei, iar chef Joseph Hadad a fost profund impresionat de povestea brunetei, încât a făcut un gest incredibil pentru ea.

„La balcon merge concurentul cu cea mai bună farfurie: Maria!”, a zâmbit chef Foa.

Joseph Hadad i-a oferit concurentei Masterchef un loc de muncă în restaurantul său, moment în care bucătarul a izbucnit în lacrimi de bucurie.

„Cum de te-a dat afară din bucătărie? Știi de ce întreb? Pentru că vreau rețeta asta! Eu vreau un angajat ca tine la mine la restaurant!

Din toată seara aceasta a fost cea mai bună farfurie. Tehnica și umplutura au fost perfecte. După MasterChef, ai un loc în restaurantul meu”, i-a spus chef Joseph Hadad.

Supranumit D’Artagnan, Alex Petricean a fost concurent în primul sezon Masterchef România de la PRO TV, acolo unde a ajuns în finală alături de alți doi concurenți. Bucătarul și-a deschis un restaurant de nișă în Capitală, iar, recent, a concediat-o pe Maria Stănciuc printr-un simplu SMS.