Cine era Luca Novac. Cauza morții artistului

de: Năstase Mirabela
16 02. 2021

Luca Novac era un renumit taragotist din Banat. El a murit luni, 15 februarie 2021, dimineața. El rămâne însă un nume de referință în istoria muzicii populare din Banat.

Cine era Luca Novac

Luca Novac avea vârsta de 79 de ani și își dedicase întreaga viață scenei muzicii populare. EL a murit din cauza unor complicații pe fondul unor probleme de sănătate mai vechi. Luca Novac a murit în locuința sa de la Timișoara. În ciuda eforturilor medicilor de a-i salva viața, inima acestuia a cedat.

Artistul s-a născut în anul 1941, în satul Var din comuna Obreja, în județul Caraș-Severin. Luca Novac a avut o carieră remarcabilă, muzica sa fiind recunoscută atât în țară, cât și peste hotare. În vremea stagiului militar la Slatina, Olt, artistul a participat la manifestări competitive ce i-au dat ocazia să se facă remarcat.

De altfel, în anul 2004, Ion Iliescu, președinteșe țării la acea vreme, l-a recompensat pe Luca Novac cu Ordinul Național pentru Merit în Grad de Cavaler „pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”.

Luca Novac, celebrul taragostist, a promovat muzica românească și în străinătate, în țări precum China, Coreea, Mongolia, dar și în Uniunea Sovietică. Luca Novac s-a remarcat prin melodii ca „Doina oilor”, „Doiul lui Luca Novac”, „Doiul gugulanilor”, „Hora de la Oravița”.

Luca Novac a crescut într-o familie de instrumentiști. El a cântat la instrumente precum fluier, caval, ocarină, cimpoi, saxofon și clarinet, dar cel mai mult a iubit taragotul. În anul 1964, Luca Novac a devenit solist al Orchestrei Populare de Stat ”Lazăr Cernescu” din Caransebeș, care apoi a fost transformată în ”Doina Banatului”. Tot aici, Luca Novac a făcut și primele înregistrări la radio, televiziune și la Casa Electrecord.

De-a lungul timpului, Luca Novac a cântat alături de artiști precum: Nicu Gigantu, Ion Drăgoi, Ion Lăceanu, Nicolae Feraru, Jean Duică.

Ce este taragotul

Taragotul este denumirea a două instrumente de suflat din lemn, diferite: un vechi instrument maghiar (cu ancie dublă și fără clape, folosit pentru a emite semnale de luptă) și un altul, care a fost inventat în jurul anului 1900 pentru a suplini vechiul instrument (care era construit pe modelul saxofonului sopran, cu ancie simplă), instrumentul care, de altfel, a stat la baza folclorului românesc. De precizat este faptul că taragotul este un instrument extrem de popular în majoritatea regiunilor din țară, cu precădere însă în zona Banatului și a Transilvaniei. A fost adus din Ungaria în anul 1920.