Chiar dacă au trecut 24 de ani de la moartea prințesei Diana, noi detalii ies la iveală despre viața celei care a fost Lady Di. Se pare că mama prinților William și Harry nu a fost singura fată a familiei Spencer care l-a cucerit pe prințul Charles. Despre cine este vorba.
Prințesa Diana provenea dintr-o familie bună, înstărită, cu patru copii: trei fete și un băiat. Diana avea un frate pe nume Charles și două surori, Sarah și Jane. Lady Sarah McCorquodale este cea care le-a făcut cunoștiință Dianei și prințului Charles pe vremea când blondina avea numai 18 ani.
Ceea ce nu multă lume știe este că sora ei Sarah a avut o legătură amoroasă cu cel care avea să-i devină cumnat, înainte ca Diana și prințul Charles să devină o familie.
În prezent, lady Sarah McCorquodale are 66 de ani. Sora regretatei „prințese a inimilor” este căsătorită din anul 1980, are doi copii și trei nepoți. După moartea regretabilă a prințesei Diana, lady Sarah a fost numită co-executor al testamentului acesteia.
Lady Jane Fellowes este a doua născută a familiei Spencer, acum în vârstă de 64 de ani. Femeia s-a căsătorit imediat după ce absolvit liceul, iar lady Diana, atunci în vârstă de 16 ani, i-a fost domnișoară de onoare la nuntă. Deși are trei copii, Jane a mărturisit că nu a fost niciodată apropiată de sora ei mai mică Diana, cele două având o relație mai bună abia când au devenit ambele adulte.
Mai mult de atât, zvonurile spun că cele două surori au avut un conflict atunci când prințesa Diana a decis să părăsească familia regală, deorece Jane era căsătorită cu asistentul secretarului reginei, fiind loială coroanei britanice prin poziţia soţului ei.