Cine e polițistul din Brașov prins de colegi că vindea droguri. Cum funcționa rețeaua și câți bani câștiga

de: Dudescu Denisa
08 09. 2023

Polițistul din Brașov care a fost prins chiar de colegii săi în timp ce vindea cocaină era copil de polițist și era filat de ceva vreme. Mai mult, tânărul a mai avut în trecut probleme cu legea, el fiind prins conducând cu 230 de km/h, au precizat surse din anchetă pentru Playtech.ro. Între timp individul a fost destituit din funcție.

Agentul dealer era fiu de polițist

Remus a făcut Școala de Poliție la Câmpina, urmând profesia tatălui său, număi că avea un anturaj mai puțin legal. Potrivit DIICOT tânărul polițist cu apucături de dealer vindea cocaină prin intermediul unei aplicații.

Mai mult el a fost prins în flagrant de către colegii săi în timp ce vindea cocaină și purta uniforma de polițist. Individul nu era la prima abatere și nu acționa singur, avea ajutoare.

Remus, tânărul fost polițist care s-a apucat de vândut droguri. Foto: Facebook

„Astfel, în prima cauză, s-a reținut că, în perioada decembrie 2022 – august 2023, inculpații au comercializat, în mod repetat și au intermediat comercializarea de droguri de risc, de mare risc și substanțe cu efecte psihoactive (canabis, ketamină, amfetamină și MDMA), cu sume cuprinse între 200 și 600 de lei, către consumatori de pe raza județului Brașov.

Ce au găsit procurorii la percheziții la Brașov foto: DIICOT

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că inculpații, pe lângă modalitatea vânzării directe, au utilizat și o aplicație tip chat (metoda „dead drop”), în cadrul căreia a fost creat un grup dedicat persoanelor care doreau să achiziționeze, respectiv să comercializeze droguri de risc și de mare risc.În cea de a doua cauză instrumentată, s-a reținut faptul că, în perioada decembrie 2022 – august 2023, inculpații au comercializat, în mod repetat și au intermediat comercializarea de droguri de mare risc (cocaină), cu sume cuprinse între 900 și 2.000 de lei, către consumatori de pe raza județului Brașov”, a transmis DIICOT.

Pentru a îngreuna descoperirea activității infracționale pe care o desfășurau, au racolat mai mulți consumatori, prin intermediul cărora au comercializat diverse cantități de droguri.

Cum funcționa rețeaua. Câți bani făceau din vânzarea drogurilor

Surse din anchetă au declarat pentru Playtech.ro că individul era filat de colegii săi de luni bune. Totodată acesta nu prea se împăca cu respectarea regulilor sau cu legea, în trecut a fost prins circulând cu viteză – 230 de km/h.

Remus, tânărul fost polițist care s-a apucat de vândut droguri. Foto: Facebook

Polițiștii și procurori au efectuat, joi, 29 de percheziții  raza județului Brașov, fiind identificate și ridicate 25 grame de cocaină, o cantitate de MDMA , suma de 12.400 lei, mai multe cântare de precizie și grindere, precum și alte mijloace de probă.

A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov, cu propunerea de arestare preventivă a 8 dintre inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.

Polițiștii au găsit asupra tânărului un kg de cocaină pe care dorea să-l vândă. Rețeaua era una bine pusă la timp, iar sumele de bani obținute erau împărțite în mod egal. El a fost prins de colegii săi între blocuri într-un cartier din Brașov în timp ce vindea pachetul de droguri. Acesta purta uniforma de polițist și a fost reținut pentru 24 de ore.

O reacție a venit și fin partea Poliției Române care a transmis că agentul a fost deja destituit din funcție.

„Cel în cauză a fost destituit din funcție și nu mai deține, în prezent, calitatea de polițist în cadrul I.P.J. BRAȘOV. De asemenea, ne disociem de astfel de persoane, care nu fac cinste uniformei și Statutului Polițistului”, se arată în comunicatul transmis de reprezentații Poliției Române.

Remus, tânărul fost polițist care s-a apucat de vândut droguri. Foto: Facebook