Cine e Dulcica de la iUmor. Cheloo a rămas șocat, nu i-a venit să creadă

de: Ana Chivu
24 02. 2021

Noile ediții de iUmor surprind pe toată lumea cu alte personaje, unele plăcute de public, altele controversate. Cheloo a rămas șocat la numărul unei frumoase. Ce s-a întâmplat pe scenă și de ce celebrul jurat a reacționat așa?

Cine e Dulcica de la iUmor? Cheloo a reacționat diferit la numărul ei

Celebra emisiune iUmor vine cu momente comice care să-i mai scoată pe telespectatori din povestea vremurilor pe care le trăim măcar pentru câteva clipe. Pe scenă au pășit deja artiși la început de drum sau deja consacrați care au încercat să facă tot posibilul pentru a trece mai departe.

Printre aceștia s-a aflat și Ionela Irimescu, în vârstă de 22 de ani. Tânăra este originară din Suceava și a reușit ca în ciuda tinereței sale să iasă rapid în evidență și a făcut ceva ce nu au putut multe alte femei experimentate – să îl cucerească pe Cheloo și să îl pună la respect pe Mihai Bendeac.

Solistul de la Paraziții chiar și-a împreunat la un moment dat mâinile în semnul unei inimii special pentru tânăra care a reușit să îl impresioneze. Aceasta a venit la iUmor dintr-o ambiție – să-i demonstreze mamei sale că este capabilă să ducă la bun sfârșit un show de stand-up.

Și a și reușit! Cu toate astea, celebrul actor a fost unul din jurații care nu a crezut că prestația ei a strălucit. Mai exact, cel din urmă i-a spus că vocea nu se potrivește contextului, lucru care i-a stricat momentul.

„E pentru tine când faci stand-up? Să fim cinstiți, nu este pentru tine”

„Fată frumoasă și drăguță din Bucovina, este pentru prima dată când faci stand-up, nu? Este evident și ultima oară. Să fim cinstiți, nu este pentru tine”, a zis Mihai Bendeac, însă tânără i-a dat replica imediat. „Îmi cer scuze că n-am zis că te apreciez pe tine”, a răspuns ea.

„Eu nu am avut nimic altceva decât decența și bunul simț să îi atrag atenția asupra faptului că nu este locul ei pe o umilă scenă. Deci așa este, nu era!”, a mai adăugat el „Mult mai bun. Adică de ce locul meu nu este în stand-up? Tu ești destul de sigur că locul tău este acolo pe scaun? Îmi place tare rău că nu am peste 40 de ani să mă placi”, a zis ea. Ionela a primit doi de DA din partea lui Cheloo și a Deliei și un NU categoric din partea lui Bendeac.