Cine e cocoșul în relația dintre Brigitte și Florin Pastramă. Imaginile grăiesc adevarul

de: Andrei Simion
21 12. 2020

Fac ce fac, dar nu se pot lăsa unul de altul. Deși relația lor a suferit mai multe coborâșuri decât urcușuri, Brigitte și Florin Pastramă au pus dragostea pe primul loc, drept pentru care astăzi sunt din nou împreună. Cei doi pare că au stabilit și noi reguli după care își vor gestiona relația. Unul dintre ele s-a lăsat dezvăluit recent, prin prisma unor imagini surprinse de fotoreporterii CanCan.

Brigitte și Florin Pastramă au revenit la sentimente mai bune. Cuplul pare că și-a impus noi reguli pentru a trece peste obstacole. Una dintre ele: au stabilit cine e cocoșul în casă

Brigitte și Florin Pastramă au o relație tumultoasă, presărată cu momente culminante aprigi precum o furtună. Cu toate acestea, de fiecare dată sfârșesc împreună, semn că sentimentele lor sunt mai presus de problemele care se ivesc zi de zi.

Se vede că cei doi și-au dus dorul, căci, după ce au stat despărțiți o perioadă scurtă de vreme, astăzi își petrec majoritatea timpului împreună. Cuplul a fost surprins în weekend într-un mall din Capitală, pentru o sesiune de cumpărături, în prag de sărbători. La un moment dat, bruneta a avut ceva de rezolvat la o companie de telefonie mobilă și, conform noilor reguli impuse în contextul pandemiei, a așteptat la rând să fie chemată de un angajat.

Într-un final, aceasta a intrat în sediu și a început să discute cu unul dintre vânzători, moment prielnic pentru Florin să-și tragă puțin sufletul. În timp ce nevasta rezolva problemele apărute, acesta își odihnea picioarele luând loc pe un scaun, după toate drumurile prin mall.

După ce s-a plictisit să butoneze telefonul, trecând în revistă toate noutățile zilei, a analizat ofertele din magazin, apoi s-a uitat la fiecare client în parte. Deși plictisit, a așteptat-o în continuare pe Brigitte a lui. Cu sesiunea de cumpărături terminată, cuplul s-a îndreptat cel mai probabil spre casă, unde Pastramă s-a putut odihni în final.

Scandalul dintre Raluca Podea și soții Pastramă nu a ajuns la final

„Niciodată nu am căutat-o! Să îmi arate mie un printscreen când eu am sunat-o! Este o… De câte ori ne despărțeam sau mai aveam probleme cu Brigitte venea la Simona, fosta iubită a fratelui meu, și punea țara la cale și mă aștepta pe mine! Eu în doi ani de zile de când nu mai sunt cu ea, nu am vrut să ies, nu am mers la televizor să dau vreo replică.

Vreau să spun că acum m-am săturat. Tot timpul apare pe spatele meu și al lui Brigitte. Eu nu am fost niciodată logodit cu ea. Nu i-am dat niciodată un inel. Să-mi arate mie inelul ăla pe care îl are de la mine. A fost prietena mea. Am fost de nenumărate ori despărțit de ea. Nu am mai vrut eu să fiu cu ea și atunci ea venea la fosta iubită a fratelui meu să ne împace”, a spus Florin Pastramă la Antena Stars.