Cine cântă la nunta Teodorei Becali. O parte din interpreți sunt machidoni. Dorința lui Gigi Becali, îndeplinită
Este una dintre cele mai fericite zile din viața lui Gigi Becali. Fiica lui, Teodora, are astăzi nunta, iar la eveniment sunt așteptați să vină invitați numai unul și unul. Patronul FCSB a avut grijă ca la nuntă să cânte și trupa lui preferată, o formație care interpretează muzică machedonească.
Gigi Becali se distrează pe muzică machedonească la nunta fiicei sale
Lui Gigi Becali nu i-a venit să creadă că formația lui preferată este deja antamată pentru o altă nuntă. El s-a interesat de acest lucru în urmă cu mai bine de un an, însă membrii formației l-au anunțat că au programat un alt eveniment în această zi. Latifundiarul din Pipera nu a renunțat la gândul că fiica lui se va distra la nuntă pe muzică machedonească și i-a convins pe tinerii la a căror nuntă urma să câte trupa să renunțe la serviciile ei.
Pentru acest lucru, Becali a scos din buzunar suma de 20.000 de euro și le-a dat-o celor doi tineri, iar ulterior a negociat cu membrii formației prețul pentru nuntă. La marele eveniment care are loc în familia Becali vor cânta mai multe trupe, printre care și Pindu.
Chiar dacă mulți credeau că Gigi Becali va fi foarte exigent când va veni vorba ca fiicele lui să se căsătorească, iată că patronul FCSB a fost impresionat foarte ușor de ginerele lui. Acesta a declarat în urmă cu mai mult timp că are încredere că fiica lui a făcut alegerea cea mai bună.
„Are peste 1,85m, așa cum îmi place mie. Am o familie, sunt foarte fericit. E adevărat că în octombrie o să facem nunta. În București o facem. Mai multe nu vreau să spun, că nu vor ei și vreau să le fac pe plac. Eu i-am zis: tată, faci ce vrei, nu mă mai interesează ce faci. Cât ai stat la mine în casă ai fost cu mine, ai făcut ce ai vrut. Dar am încredere că va face numai bine”, a spus Becali despre Mihai Mincu.