Cine ar urma să preia temporar conducerea în Familia Regală Britanică. Persoana în care Regele Charles are cea mai mare încredere
Prințul Edward ar putea prelua temporar conducerea Familiei Regale britanice. Informația a venit în contextul în care regele Charles al III-lea și prințul William au renunțat la o parte din îndatoririle publice pentru a se îngriji de starea de sănătate proprie sau, după caz, a celor dragi.
Cui ar putea ceda regele Charles temporar conducerea
După ce regele Charles al III-lea și-a făcut public diagnosticul de cancer în februarie 2024, iar soția prințului William, Kate Middleton, a suferit o operație abdominală ce s-a finalizat cu diagnosticare tot de cancer, ducele de Edinburgh și-a asumat din ce în ce mai multe angajamente și responsabilități regale.
Ducele de Edinburgh, Prințul Edward, a fost cel mai tânăr membru al familiei regretatului prinț Philip și al reginei Elisabeta a II-a. În perioada curentă, când Casa Regală de la Londra se confruntă cu provocări la care nimeni nu se aștepta, el a devenit un stâlp în ceea ce privește angajamentele regale.
Ducele de Edinburgh a preluat din ce în ce mai multe îndatoriri
După ce regele a fost diagnosticat cu cancer, regina Camilla și-a luat câteva zile libere pentru a-l ajuta să se recupereze. Potrivit The Independent, aceasta și-a asumat apoi cel puțin 13 angajamente regale suplimentare pentru a nu rămâne în urmă cu lista îndatoririlor.
Între timp, prințul Edward i-a ținut locul din ce în ce mai mult fratelui său. La începutul lunii martie, și-a făcut apariția la clubul de box amator Right Stuff din Staffordshire, care încurajează tinerii să aibă un comportament social sănătos. A fost văzut și la Campionatele Naționale de Pistă ale ciclismului britanic.
De asemenea, ducele de Edinburgh a jucat un meci de badminton împotriva soției sale la All England Open Badminton Championships, eveniment la care ar fi trebuit să participe regele Cjarles.
Prințul a avut al treilea cel mai mare număr de angajamente regale în 2023
Membrii Familiei Regale britanice au lăudat puterea de caracter a prințului Edward care, în astfel de perioade dificile, a preluat o parte dintre îndatoriri. În 2023, a dat curs la 297 de angajamente regale, al treilea cel mai mare număr de angajamente regale de anul trecut.
Întrucât tot mai mulți membri ai Familiei Regale se confruntă cu probleme de sănătate și de familie, unele voci spun că se așteaptă ca îndatoririle prințului Edward să crească.
Cine este prințul Edward, fratele regelui Charles
Prințul Edward este al 14-lea în linia de succesiune la tronul britanic. Și-a finalizat licența la Universitatea Cambridge și a servit pentru scurt timp în Marina Regală. Încercarea lui din 1987 de a realiza un joc TV cu tematică regală, numit „It’s a Royal Knockout”, a fost un eșec.
Criticii regali au respins inițiativa Prințului Edward, fiind adesea menționată și catalogată drept unul dintre cele mai negative planuri de PR pentru Familia Regală de la Londra.
Prințul Edward este în prezent al șaptelea cel mai popular membru al Familiei Regale britanice, potrivit unui sondaj YouGov. Aproximativ 42% din publicul britanic are o părere pozitivă despre el, în comparație cu 17% din populație reprezentându-i pe cei care au o părere negativă.