Cine a fost Stephan Pelger. Povestea tristă de viaţă a designerului: fusese înfiat la vârsta de un an. Cum ajunsese să ia zeci de pastile pe zi

de: Andrei Simion
08 06. 2023

Cine a fost Stephan Pelger, designerul descoperit fără suflare, joi, 8 iunie, în propriul său atelier din Sectorul 2 din București. Povestea de viață a creatorului de modă te cutremură. A fost înfiat la un an, a iubit o singură dată în viață, însă povestea de dragoste i-a fost spulberată de un tragic accident. Cum a ajuns să ia 40 de pastile pe zi. FOTO

Cine a fost Stephan Pelger

Numele lui Stephan Pelger se află pe buzele tuturor. Celebrul creator de modă a fost descoperit fără suflare, joi, 8 iunie, în propriul său atelier din Sectorul 2 din București. Artistul în vârstă de 44 de ani a decis să își pună capăt zilelor, spânzurându-se. Lumea mondenă și apropiații designerului au trăit un real șoc la aflarea veștii tragice.

Numeroase voci au explicat că Stephan Pelger era un om fericit – sau, cel puțin, așa părea -, motiv pentru care nu reușesc să înțeleagă ce anume l-a făcut pe bărbat să recurgă la un astfel de gest. În ciuda celebrității de care se bucura, puțini români cunosc povestea tristă de viață a designerului de modă.

S-a născut pe data de 8 octombrie 1979, în Brașov. A fost părăsit de părinții biologici, fiind înfiat la aproximativ un an, mai exact la 13 luni. La vremea respectivă, adopțiile era închise. Existau, practic, o serie de dosare, în care singura informație relevantă era situația părinților copiilor: dacă erau în viață sau decedați. Nici măcar numele lor nu existau în documente.

A fost adoptat la 13 luni

„Eram, cred, vreo 11-12 copilași într-un singur pat. Mi-a zis mama că am întins mâinile, mi-a zis că eram cel mai urât de acolo, dar gestul acela de a întinde mâinile a făcut-o să se cutremure, m-a scos de acolo și asta a fost.

Nu știu dacă e o imagine în fantezie sau e reală, cert e că țin minte ziua adopției, 13 decembrie, în urmă cu 42 de ani. Îmi aduc aminte culorile. Totul acolo era gri, negru, alb”, a dezvăluit Stephan Pelger, în urmă cu doi ani.

Bărbatul a mărturisit că nu a fost curios niciodată să își afle rădăcinile reale. Ar fi făcut-o doar cu un singur scop: pentru a afla mai multe detalii despre istoricul medical al familiei, în așa fel încât să poată preveni apariția unor eventuale afecțiuni de sănătate. Altfel, s-a declarat extrem de mulțumit de familia sa adoptivă, pe care o considera una reală.

Stephan Pelger a vorbit despre mama sa, cea care l-a înfiat, în termeni extrem de emoționanți. O considera „un adevărat înger”, aceasta dedicându-se în procentaj de 90 la sută educației sale. Era înaltă, cu părul blond, lung și ochi verzi. A fost considerată, potrivit regretatului designer, una dintre cele mai frumoase femei din Brașov.

Debutul în lumea modei

Părinții adoptivi ai lui Stephan Pelger s-au dedicat întru totul creșterii sale, pe vremea când era copil. A studiat la Școala Populară de Artă, după care, odată cu descoperirea pasiunii pentru modă, a continuat studiile la Institutul pentru Modă din Viena. Încă de atunci, realiza schițe, la sfârșitul fiecărui an prezentând o nouă colecție.

Stephan Pelger a crezut în visul său și a continuat să investească în talentul de care se bucura, astfel încât, după revenirea în țară și-a deschis o companie ce purta denumirea „One step forward – Stephan Pelger”. Prima colecție de modă și-a lansat-o în cadrul Festivalului de Modă organizat în municipiul Iași.

„Le-am zis tuturor colegilor de şcoală că vreau să devin designer. Ei râdeau de mine la momentul respectiv. Acum pot să le dau peste nas”, s-a exprimat Stephan Pelger, în urmă cu mai mult timp.

Și avea toate motivele să o facă, fiindcă la scurtă vreme după lansarea primei colecții de modă, Stephan Pelger a devenit unul dintre cei mai apreciați designeri din România. Datorită talentului său, a fost apreciat și în străinătate. A lansat numeroase colecții de modă pe podiumuri celebre de la Milano, Paris, Veneția, Berlin și multe are orașe.

Prima și singura iubire

Stephan Pelger nu s-a sfiit niciodată să vorbească despre viața sa profesională. În ceea ce privește viața personală însă, lucrurile au stat diferit. Persoană sensibilă, vizibil marcată de evenimentele ce au avut loc în viața sa, creatorul de modă a preferat de-a lungul timpului să țină multe detalii sub lacătul tăcerii.

A mărturisit totuși un detaliu profund din viața amoroasă. Stephan Pelger a avut o singură relație serioasă, a trăit o singură poveste de dragoste, pe vremea când era în vârstă de 19 ani. Destinul avea să pună capăt iubirii într-un mod cu adevărat dramatic. De atunci, n-a mai iubit niciodată.

„Prima și singura poveste de dragoste a fost una, exact cum scrie în carte, cu fluturi în stomac. Din păcate, băiatul respectiv a murit la scurt timp după, într-un accident de mașină. De atunci, n-am mai avut niciodată o relație.

Eram neoficial împreună. Numai mama știa că suntem împreună. A avut un accident de mașină, eu eram deja în primul an de facultate la Viena. Aveam 19 ani (…), a intrat un tir în mașina lui și mama l-a îngrijit până în ultima zi când a murit. Nu l-am mai văzut. Altă relație eu nu am mai avut”, a mărturisit Stephan Pelger.

Lua 40 de pastile pe zi

Nu este o noutate – creatorul de modă se confrunta cu provocări dificile din punct de vedere emoțional și psihic. A fost internat la psihiatrie când avea doar 10 ani, iar de-a lungul timpului a primit îngrijiri din partea specialiștilor de la mai multe centre de tratament. Stephan Pelger a vorbit deschis despre asta.

A suferit de depresie încă de la vârsta de 10 ani, când a fost internat într-un centru de psihiatrie din București. La 21 de ani, s-a internat din nou, de această dată la Viena. Istoria s-a repetat și în München, când avea 34 de ani. Mai târziu, la aproximativ 40 de ani, Stephan Pelger avea să ajungă în atenția specialiștilor din nou, în România.

S-a întâmplat după ce, în anul 2018, designerul de modă a fost răpit, jefuit și bătut de două femei, în Cannes. Evenimentul l-a traumatizat atât de tare încât a ajuns să se confrunte din nou cu stări depresive, de data aceasta însoțite și de insomnii. Astfel a ajuns să ia tratament medicamentos, ajunsese chiar și la 40 de pastile pe zi.

„Nu mai deții control”

„Se începe din punctul acela din Franța, de atunci am început să iau pastile de somn. Sunt foarte toxice, iei una la început, apoi 2, 3, apoi 4 și începi să nu mai deții controlul asupra lor”, spunea Stephan Pelger.

Designerul de modă s-a internat de bunăvoie într-un centru de dezintoxicare. Potrivit unor voci, ar fi avut probleme și cu consumul de substanțe interzise. Cert este că tratamentul pe care l-a urmat la clinica cu pricina ar fi dat roade, potrivit declarațiilor artistului. De la 40 de pastile pe zi a ajuns să ia doar trei și să doarmă opt ore pe noapte.

Te-ar putea interesa și: Dana Săvuică, primele declaraţii despre moartea lui Stephan Pelger. „Nu cred că s-a sinucis”. Ce spune mama lui Răzvan Ciobanu EXCLUSIV

Se simțea „mai sănătos ca niciodată”, potrivit spuselor sale. Tocmai de aceea, vestea morții sale a tulburat profund lumea modei din România. Oamenii legii au deschis o anchetă, după descoperirea trupului neînsuflețit al regretatului creator de modă, pentru a determina cu exactitate circumstanțele în care a avut loc decesul.