Cine a fost Sfântul Iacob și de ce i s-a spus ”ruda Domnului”
Unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus, era Sfântul Apostol Iacob. Acesta și fratele lui, l-au urmat pe Iisus pretutindeni, lăsând-și corabia, pe tatăl săi și mreaja. Cine a fost Sfântul Apostol Iacob, conform site-ului doxologia.ro.
Cine a fost Sfântul Apostol Iacob, așa zisul ”ruda Domnului”
Sfântul Apostol Iacob a fost fiul lui Zevedeu și fratele Sfântului Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu. Domnul ia iubit foarte mult pe frații Iacob și Ioan. Aceștia, la rândul lor l-au iubit atât de mult pe Domnul încât își doreau ca asupra celor care nu credeau în Hristos, să coboare foc din cer.
Lui Iacob și lui Ioan și lui Petru, mereu le spunea Domnul câte ceva, câteva din secretele sale, din dumnezeieștele Lui taine.
Cine este Sântul Apostol Iacob
După Înălțare domnului și după primirea Sfântului Duh, Sfântul Apostol Iacob a plecat în Spania și în alte locuri, pentru a propovădui Cuvântul lui Dumnezeu, după care s-a întors în Ierusalim.
El s-a întors înfricoșând iudeii și biruind fariseii. El mustra și ocăra pe oricine nu credea în adevăratul Mesia, Mântuitorul lumii. Cuvintele lui erau nebiruite. Din cauză că nu au putut să stea împotriva cuvintelor lui, aceștia au momit cu aur contra lui, pe un filozof vrăjitor, pe nume Ermoghen. Ea trebuia să în înfrunte pe Iacob și să îl facă de rușine. Ucenicul vrăjitorului, Filit, a fost trimis să vorbească cu Iacob. Acesta ia zis:
„Nu numai pe mine singur, dar nici pe ucenicul meu nu va putea Iacob să-l biruiască în înţelepciune.”
Filit biruit de Sfântul Apostol Iacob
Filit s-a întors la vrăjitor căruia ia spus că înțelepciunea Sfântului Duh nu poate fi biruită și că este întărită cu minuni. Ba din contră, Filit ia cerut lui Ermoghen să lase învățătura sa și să devină ucenic a lui Iacob.
Ermoghen a poruncit diavolilor prin vrăjile sale ca Filit să fie ținut pe loc ca și cum ar fi legat și să nu se miște deloc.
„Voi vedea de te va izbăvi Iacob acela”.
Filit eliberat de către Sfântul Apostol Iacob
Sfântul Apostol Iacob a trimis o mahrama căreia ia poruncit să spună cuvintele, pentru a-l dezlega pe Filit:
”Domnul dezleagă pe cei ferecaţi în obezi, Domnul ridică pe cei surpaţi.”
Rostind aceste cuvinte, Filit a fost eliberat, alergând către Sfântul Apostol Iacob, învățând dreapta credință și botezându-se.
Puterea Sfântului Apostol Iacob
Ermoghen a trimis diavolii către Sfântul Apostol Iacob și către Filit. Aceștia, ajungând către ei și simțind puterea lui Dumnezeu, strigau:
„Iacobe, Apostole al lui Hristos, fii milostiv nouă, pentru că noi cu porunca lui Ermoghen am venit să te legăm pe tine şi pe Filit; dar iată, acum suntem tare legaţi şi cumplit munciţi!”
Iar Sfântul Iacob a zis:
„Îngerul lui Dumnezeu cel ce v-a legat pe voi, acela să vă dezlege şi, ducându-vă, aduceţi aici la mine pe Ermoghen, fără de nici o vătămare”.
Sfântul Apostol Iacob l-a eliberat pe Ermoghen
Sfântul Apostol Iacob le-a cerut diavolilor să în aducă pe Ermoghen la el, nevătămat. Tot el a întrebat diavolii de ce nu l-au legat pe Filit, cum le-a poruncit Ermogen. Aceștia au răspuns:
„Noi nici muştele din casa ta nu putem să le mişcăm”.
Deci, a zis apostolul către Filit:
„Domnul nostru ne-a poruncit să răsplătim bune pentru rele; deci, dezleagă pe Ermoghen şi-l fă slobod de diavoli”.
Sfântul Apostol Iacob și Ermoghen
Apostolul Iacob a zis către Ermoghen cel dezlegat din legăturile diavolilor:
„Domnul nostru nu voieşte ca să aibă slugi fără voie, slujindu-i de nevoie, ci de voia cea bună. Deci, tu du-te oriunde voieşti”.
Şi a zis Ermoghen:
„Dacă voi ieşi din casa ta, îndată mă vor ucide diavolii, pentru că ştiu cât de cumplită este mânia lor şi nu-mi este cu putinţă să mă izbăvesc de dânşii, dacă nu mă vei apăra tu”.
Sfântul Apostol Iacob ia dat toiagul său. Ermoghen nu a mai avut frică de diavoli și a simțit puterea dumnezeiască. El a adus toate cărțile vrăjitorești la apostol, spunând:
„Robule al lui Dumnezeu Cel adevărat, cel ce scoţi sufletele omeneşti din pierzare, miluie-şte-mă şi primeşte-mă pe mine, vrăjmaşul tău, în ucenicie”.
Sfântul Apostol Iacob l-a botezat pe Ermoghen
Ermoghen a primit Sfântul botez, devenind slujitor al lui Hristos în numele căruia făcea minuni. Cărțile sale vrăjitorești au ars.
Văzând toate acestea, evreii au mers la Irod, cerând să îl ucidă pe Sfântul Apostol Iacob. Împăratul Irod a poruncit, să fie ucis cu sabia, Iacob, fratele lui Ioan.
După ce ia fost tăiat capul Sfântului Apostol Iacob, ucenicii acestuia i-au dus trupul în Spania, de unde face minuni și astăzi, tămăduind boli