Cine a amenințat-o pe Maia Morgenstern cu moartea, de fapt. Ce spune George Simion despre făptaș
Ieri, de Ziua Mondială a Teatrului, actrița Maia Morgenstern publica pe facebook amenințările la adresa sa. Textul cu un limbaj extrem de violent, antisemit și cu amenințări cu moartea, au generat reacții dure în spațiul public. Ceea ce a șocat a fost semnătura celui care a trimis acel email, ca fiind membru AUR. George Simion a reacționat imediat, printr-un comunicat, în care se dezicea de cele întâmplate. Acum a intrat pe fir și poliția, descoperind identitatea expeditorului acelui email antisemit.
Poliția a descoperit identitatea expeditorului
Poliția Română, în urma sesizării penale făcute de actrița Maia Morgenstern, a intrat pe fir. La nici 24 de ore de la incidentul relatat de actriță pe Facebook, organele de poliție au reușit să-i afle presupusa identitate a celui care a trimis mail-ul cu pricina. Datele de ultimă oră relatează că ar fi vorba de un tânăr de 25 de ani cu probleme grave de ordin psihic.
Reprezentații Poliției spun că au descins la locuința suspectului de unde au confiscat echipamentul informatic al acestuia. Deși inițial reprezentanții poliției declarau că nu ar fi reușit să depisteze, după verificarea IP-ului, adresa exactă a suspectului, acum aflăm că acesta ar fi acest tânăr de 25 de ani cu probleme psihice.
Aceeași reprezentați ai Poliției declarau inițial că au făcut investigații asupra adresei de email. Ar mai fi făcut și corelări cu rețelele de socializare și alte site-uri. Rezultatul, spun aceștia, a fost că IP-ul folosit nu era cel real. Astăzi, la nici 24 de ore, aflăm că s-a găsit, în cele din urmă suspectul în acest caz. Conform aceluiași comunicat, dosarul a ajuns deja pe masa Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1.
Caz de antisemitism dur în România, împotriva actriței Maia Morgenstern
Incidentul despre care relata Maia Morgenstern vina la câteva ore după ce aceasta avea o altercație cu un oficial, presupus membru AUR, la un eveniment. Conform relatărilor actriței, acesta ar fi făcut, în glumă, o afirmație cu caracter jignitor la adresa celor de etnie evreiască, actrița reacționând dur.
Întrebarea se pune acum, de unde a știut expeditorul email-ului, Andrei Illarie, cine era personajul despre care povestește actrița, și cum a reușit să trimită email-ul atât de repede. În contextul informațiilor relatate mai sus, totul pare cusut cu ață albă, sunt de părere internauții.
În contextul acestor situații, George Simion a trimis un comunicat de presă. În comunicat delimita formațiunea sa politică de acțiunile numitului Andrei Illarie, precizând că acesta nu este membru al alianței. Rămâne să urmărim cazul și să vedem cine este cu adevărat în spatele acestor acțiuni reprobabile.