Cimitirul, locul de distracție în seara de Paște. Manele, scandal și amendă în Dâmbovița
„Tradiția continuă!”, așa a strigat unul dintre petrecăreții de la un cimitir din Dâmbovița, care a devenit loc de distracție în seara de Paște. Manele, scandal și pandemie de COVID-19. Masa și dansul, 130.000 de lei.
Cimitirul, locul de distracție în seara de Paște în Dâmbovița
A fost petrecere pe străzile din satul dâmbovițean Vizurești. Mai mulți tineri au luat la pas așezarea, cu o boxă portabilă la maximum, au răcnit și au dansat, mai ceva ca la nuntă. Petrecăreții au mers și în cimitir, pentru că din bătrâni e lăsat ca, în noaptea de Înviere, și cei morți să primească de veste că a venit Lumina sfântă.
De la un microfon, tinerii făceau apel la poliție, în mod ironic. În același timp, unul dintre ei chiar își sfătuia auditoriul să ignore prevederile ordonanțelor militare, să ignore armata și poliția. Spre surprinderea lor, din întunericul nopții s-au arătat mai multe echipaje de poliție.
Le-au tăiat cheful tinerilor puși pe distracție, căci mișcările energice de dinainte se transformaseră într-unele care i-au dus la sol, la solicitarea agenților care au intervenit. Finalul: fiecare are de plătit câte o amendă de 20.000 de lei, potrivit Ordonanței Militare numărul 4. Până acum, în acest caz, oamenii legii au aplicat amenzi de 130.000 de lei.
- Amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare au crescut și au următoarele valori: minim 2.000 lei și maxim 20.000 lei, față de minim 100 și maxim 5000 de lei, cât erau până acum.
- Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanțele militare a crescut de la 1.000 de lei cât era până acum, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de mii de lei.