03 nov. 2021 | 10:28

Cifra record de vânzări pe care Pfizer o atinge în 2022 cu vaccinurile sale

Sănătate
Cifra record de vânzări pe care Pfizer o atinge în 2022 cu vaccinurile sale
Vânzări uriașe anunțate de compania Pfizer

Succesul Companiei Pfizer este năucitor, iar asta o anunță chiar compania, după ce marți a declarat că, pentru a treia oară în acest an, grupul farmaceutic și-a depășit estimările privind vânzările de vaccinuri anti-Covid-19, depășind cu 7,5% previziunile anterioare. Astfel, compania a anunțat un câștig uriaș, având în vedere că urmează semnarea acordurilor cu țări din întreaga lume, atât pentru doza booster, cât și pentru vaccinuri destinate copiilor.

Câștigurile în urma vânzării vaccinurilor anti-Covid-19,  o reală surpriză pentru compania Pfizer

Pandemia de Covid-19 a paralizat întreg mapamondul, iar vaccinul salvator a devenit unica șansă de combatere a virusului nemilos, care a provocat până în acest moment cinci milioane de decese la nivel global.

Printre cele mai utilizate vaccinuri împotriva Covid-19 este cel produs de compania farmaceutică Pfizer, în parteneriat cu BioNTech. Datorită succesului avut, compania Pfizer a declarat, marți, că vânzările în urma vaccinurile sunt estimate până acum la 36 de miliarde de dolari, în creștere față de estimările făcute în luna mai, respectiv, iulie, atunci când se așteptau la încasări de 26 de miliarde, respective 33, 5 miliarde de dolari.

Potrivit declarațiilor făcute de directorul financiar al grupului, compania are capacitatea de a produce pentru anul 2022 patru miliarde de doze, însă momentan se bazează pe distribuția a 1,7 miliarde de doze, ceea ce reprezintă suma de 29 de miliarde de dolari, potrivit Frank D’Amelio.

Serul de la Pfizer, primul vaccin autorizat de urgență pentru administrarea dozei booster

Până în acest moment, din colaborarea celor două companii a rezultat producerea a 2,6 miliarde de doze de vaccin, al cărui profit se va împărți echitabil între compania nemțească și cea americană, a transmis directorul executiv, Albert Bourla.

De asemenea, compania farmaceutică Pfizer a transmis că, până la finalul anului, se urmărește producerea unui număr total de trei miliarde de doze de vaccin, dintre care, cel puțin un miliard să fie distribuit către țările slab dezvoltate.

Până în acest moment, vaccinul produs de Pfizer- BioNTech este primul care a fost aprobat de urgență ca fiind potrivit pentru administrarea dozei a treia, cea de întărire a imunității deja existente.

Astfel, toate persoanele vaccinate la primele două doze cu Astrazeneca sau Moderna se pot vaccina cu Pfizer pentru doza a treia, excepție făcând persoanele vaccinate cu Johnson&Johnson.

De menționat este faptul că SUA a autorizat vaccinul Pfizer și pentru copiii cu vțrste între 5 și 11 ani, Guvernul american comandând deja 115 milioane de doze pentru această vârstă: “suficient pentru a vaccina toţi copiii din Statele Unite”, a explicat directorul grupului.

PlaySport
Iubita lui Pescobar, prima apariție după ce a născut! Arată impecabil la două săptămâni după ce a devenit mamă
Ego.ro
Andreea Marin, IREZISTIBILĂ în cea mai scurtă rochie purtată vreodată! Nu ai mai văzut-o așa
Digi24
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut niciodată operația de separare
Cancan.ro
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
GSP.ro
Cristian Gațu a recunoscut relația cu menajera familiei » S-a afișat în public cu femeia cu 27 de ani mai tânără decât soția lui: „Nu mă simt vinovat”
Stirile PROTV
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Romania TV
Mirela Retegan a părăsit România după scandalurile repetate din Gaşca Zurli
Capital.ro
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
EVZ.ro
Răsturnare de situație la Survivor. Motivul real pentru care Alexandra a fost eliminată
Adevarul
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
BZI.ro
Cătălin Botezatu este într-o formă de invidiat! „Nu mă distrez și am un regim de viață ok!”
Spynews.ro
Vești proaste pentru români! Biletele de tren se scumpesc de la 1 aprilie 2024
Libertatea.ro
Imagini de la locul prăbușirii dronei în Insula Mare a Brăilei. „Craterul format are un diametru de aproximativ 4 metri”
Sport.ro
FOTO Imaginea pentru care 'cea mai sexy femeie' din lume a primit peste 100.000 de euro: "O adevărată zeiță!"
Impact.ro
ȘOC! Cum arăta Gabriela Firea acum 20 de ani. Imaginile pe care SIGUR le-ai uitat
Parteneri
Care era relația, de fapt, dintre Andreea Morega și Mirel Dragomir, omul care a ucis-o. A ieșit totul la iveală acum
Redactia.ro
Ofertă de ȘASE milioane de euro! Gigi Becali a dat răspunsul pe loc: ”Cu Dumnezeu nu negociezi”
Digisport.ro
Crezi că ești un geniu, iar coeficientul tău de inteligență este peste medie? Doar cei care au o minte sclipitoare pot găsi numărul lipsă în mai puțin de 10 secunde
Click.ro
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul disperat al bărbatului
Viva.ro
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era pre-război. Nu exagerez”
Digi24
VIDEO O dronă ar fi căzut în Insula Mare a Brăilei. Armata face căutări în zonă
Digi24
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit! Ea și sora ei vor să devină mame
Unica.ro
Omenirea, speriată cu strategii pentru o nouă pandemie. Ce s-a întâmplat la Geneva
EVZ.ro
Cum încearcă familia lui Mirel Dragomir să se dezică de el, după ce a ucis-o pe Andreea. Gesturile prin care au dat de înțeles că l-au ”abandonat”
Spynews
Intră în vigoare de la 1 APRILIE. Schimbarea care afectează direct extrem de mulți români
Capital.ro
Se dau bani în plus pentru o categorie de părinți, din aprilie. Condiții de acordare și acte necesare
Antena 3
Anunțul făcut de Iulia Vântur, după ce s-a zvonit că s-a despărțit de Salman Khan. De ce nu apar împreună
TV Mania
A împlinit 69 de ani, dar cu greu i-ai putea da mai mult de 40 de ani. O mai recunosti?
Avantaje
Vești PROASTE de la CASA de PENSII! NU se mai dau PENSIILE MAJORATE
Mediaflux
Vești proaste pentru români! Biletele de tren se scumpesc de la 1 aprilie 2024
Spynews.ro
Testul de atenție pe care numai geniile îl rezolvă: găsește ardeiul desenat!
Realitatea.net
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Antena 1
Rușii, nervoși că baza Kogălniceanu se extinde: 'Va fi prima țintă'. Ne pregătim de război?
Shtiu.ro