Cifra magică de care va fi dominat anul 2023. Este înconjurată de o aură mistică și aduce schimbări majore

de: Bișinicu Andreea
13 01. 2023

Anul 2023 va fi guvernat de cifra magică 7, un număr al providenței, încărcat cu multă energie și însemnătate. Cum ne va ajuta cifra 7 să ne atingem toate scopurile în anul ce tocmai a început de nici două săptămâni.

Ce semnificații are cifra magică 7

Puțini sunt cei care știu faptul că cifra 7 este unul dintre cele mai complexe simboluri foloiste atât în numerologie, cât și în domeniul astrologiei.

În cultura occidentală, 7 reprezintă un tot unitar, un întreg ce posedă o forță stabilă deosebit de puternică. Motivul este destul de simplu.

Cifra 7 are însemnătate biblică, deoarece, în Cartea Sfântă a creștinismului este scris faptul că Dumnezeu ar fi creat lumea în șapte zile.

Cifra 7 reprezintă, așadar, uniunea dintre pământ şi cer, dintre puterile lumeşti şi cele sfinte. Unde mai pui faptul că acest număr prim ne înconjoară. Avem săptămâna împărțită în 7 zile, iar bazele astrologiei sunt conturate după cele 7 planete mari cunoscute din Antichitate.

De asemenea, fazele Lunii durează aproximativ 7 zile, iar la finalul unui ciclu cu cele patru faze, avem 7×4, adică cele 28 de zile ale unui ciclu lunar.

Mai mult de atât, există 7 minuni ale lumii antice, precum și 7 minuni ale lumii moderne. Magia cifrei 7 a fost împrumutată și de către cei mai cunoscuți autori români, în povești și basme, având o însemnătate incredibilă, precum cifra 3.

Hipocrate era de părere că bolile ușoare ale omului țin 7 zile și se vindecă singure, scriu cei de la Libertatea pentru Femei.

Un alt detaliu interesant este faptul că, pe vremuri, superstițioșii credeau că există 7 vârste ale omului, anume etapele prin care trecem de-a lungul vieții, acestea fiind vârstele de 7, 14, 21, 28, 35, 42 și 49 – ultima etapă de vârstă la care adunăm toată experiența și înțelepciunea și o folosim pentru a ne completa viața.

Citește și Semnificația oră 22:22. Ce înseamnă dacă te uiți frecvent la ceas la această oră. Mesajul nebănuit

Cum ne influențează cifra 7 destinul în anul 2023

Cifra 7 are foarte multe influențe spirituale, fiind considerat de către mulți astrologi drept anul răspunsurilor, al soluțiilor și al izbăvirii.

În 2023, cifra magică 7 este menită să ne călăuzească pașii spre țeluri mărețe, să ne protejeze de energii negative și să ne aducă mult noroc, ca un răspuns la toate încercările și frământările din ultima perioadă.

Având o vibrația puternică și pozitivă, cifra 7 va aduce echilibru, stabilitate, liniște și pace în anul 2023, având în vedere contextul politic global actual.

Pe de altă parte, numărul 7 va influența într-un mod benefic toate sectoarele de activitate, în special domeniile strâns legate de om: sănătate, educație, dezvoltare personală, carieră, experiențe noi, inclusiv turism și călătorii.

Citește și Numerologia pentru anul 2023. Ce ne așteaptă de la 1 ianuarie, va fi din ce în ce mai greu